26 noiembrie 2024

Scandalul Camerelor de Comert, la DNA

Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata cu privire la neregulile pe care Mihail Vlasov le-ar fi comis in calitate de presedinte al Camerei de Comert a României. Scandalul a izbucnit dupa ce patru Camere judetene “rebele”, printre care si cea bacauana, i-au solicitat sefului CCIR lamuriri despre administrarea falimentara a Romexpo, cheltuirea banilor si alte nereguli. Opozitia celor patru s-a soldat cu excluderea lor din cadrul CCIR.

O noua confruntare intre Vlasov si rebelii din judete va avea loc, probabil, la Adunarea Generala a CCIR, programata pentru 29 aprilie. Pe ordinea de zi a convocarii, trimisa tuturor reprezentantilor camerelor din teritoriu, se regasesc douasprezece puncte, dintre care trei mai importante: raportul de activitate al Colegiului de Conducere al Camerei Nationale privind activitatea desfasurata intre aprilie 2012 si aprilie 2013, aprobarea executiei bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 si a bilantului contabil pe anul trecut, precum si proiectul de buget de venituri si cheltuieli pe anul 2013.



Intr-o scrisoare catre presedintele si premierul României, trimisa zilele trecute de catre cele patru camere de comert excluse, oficialii statului român sunt informati ca “urmeaza a fi excluse si alte Camere – Arges, Bihor, Buzau, Harghita si Mures“. Conform celor patru „voci” excluse din aparatul central al CCIR, “retragerea calitatii de membru al CCIR s-a facut in scopul nedeclarat ca acestea sa nu mai poata participa la Adunarile Generale ale CCIR ulterioare anului 2012, atunci când un grup de Camere au criticat organigrama si schema de personal a CCIR si cheltuirea unor sume importante de bani”.

Conflictul dintre cele patru Camere judetene excluse si conducerea CCIR se poarta si in instanta, unde s-au derulat deja cinci termene de judecata.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014