Sincer, m-am cam săturat să-i tot aud spunând că totul merge „țais” în țară. De parcă am fi pe vremea lui comuniștilor, când se raportau, din tarlale, producții de „jdemii” de tone de cucuruz sau de pe la mine, nu mai știu câte vagoane de cărbune. Pe vremea aia, astfel de gogomănii „nășteau” activiștii de partid, încurajați fiind și de entuziasmul celor care prinseseră ceva cheag într-o funcție mai bine plătită și simțeau nevoia să le curețe șefilor scamele de pe umeri. „Să dăm țării cât mai mult cărbune!”, era deviza însușită de toți politrucii. Și așa rămânea.
Munceau ortacii, de le săreau capacele. Bine, erau și plătiți pentru asta, cu mult peste media națională. Poate de-asta nici nu mai conta că, după un timp, erau decimați de necruțătoarea silicoză. Și grâul se scotea greu, cu sudoare, la fel și oțelul sau ce mai dorea comandantul suprem să exporte pentru a-și duce la bun sfârșit ambiția nebună de a plăti împrumuturile, la extern.
Misiune grea, însă, nu pentru îmbuibații care s-au strâns ciorchine în jurul lui Ceaușescu. Pentru că lor le era livrată masa cu portbagajul, sistematic, ori de căte ori se subția rezerva din cămară. Greul tot prostimea l-a dus. Cine-și mai amintește de cozile la pâine, la carne, ulei, zahăr? Se făcea șir de lume și la berea de Mărgineni, chit că îți „încărcau” nota de plată cu piftele din pește ori cu grețoșii cu grețoșii creveți vietnamezi, niște cipsuri din carapace de crustacee. Sau de cartelele din ultimii ani ai „domniei” lui „Ceașcă”, documentele fără de care românii nu primeau alimentele de bază. Niște bucăți de carton care îți asigurau o jumătate de ou pe zi, jumătate de franzelă – totul la jumătate – și doar de la alimentarele de cartier. S-a plecat de la ideea „savantă” că necesarul zilnic era de doar 2.700 – 2.800 de calorii.
„Savanți” sunt și în prezent, doar că ei stabilesc un salariu minim de … doi lei și o pensie la fel de ridicolă. Și la fel de mult se minte, cu nerușinare, așa cum o fac rușii care nu văd nimic anormal în a ocupa teritorii care nu le aparțin, omorând oameni. Hai că pe șeful de la de la Agricultură, să zicem, l-aș crede când încearcă să minimizeze problemele fermierilor. Doar e comunist sadea, rămas ca dinozaurii, vreme de, Dumnezeu mai știe cât. E jenant, însă, când îmi văd președintele de țară cum, în plină criză, susține că România merge bine și că economia crește.
N-aș crede că omul e informat intenționat greșit de consilierii care stau ciorchine pe lângă el, gândind că tot are acces la vreo tabletă, un televizor, un telefon cu internet, de unde poate afla ce se întâmplă. O fi aflat și el de gestul aprobator al aleșilor din parlament prin care se consfințește cu atâta ușurință traiul maroniu al celor care vor duce greul din iarnă. Ei cu 25% în plus, noi cu minus … cât cuprinde.
