După ce-am fost la Borodino și am perceput altfel încleștarea dintre armata lui Napoleon și cea a lui Kutuzov (7 septembrie 1812), prin ochii mărturiilor istorice locale (opere de artă, muzee, însemnări ale soldaților francezi și ruși, câmpul de bătălie încremenit în urgia clipei etc), nu mai sunt un fan al lui Napoleon-militarul, așa cum nu sunt nici un fan al unora precum Cezar, Alexandru cel Mare sau Ginghis Han. Nu-mi plac spiritele bolnave de avânturi cuceritoare pe care nici locuitorii peșterilor nu le aveau.
La Napoleon e mare însă nu doar umbra, ci și lumina personalității sale. El nu e doar un Ginghis Han al pârjolirilor. Spirite de excepție ale vremii sale, precum Hegel, Goethe, Herder, Chateaubriand, Petöfi sau Beethoven l-au aplaudat. Dar aplauzele lor mergeau mai ales către zona Codului Napoleonian care, impus ca lege, a abolit iobăgia și feudalismul, a oferit libertate credințelor religioase. Votul universal (pentru bărbați…), sistemul administrativ și judiciar francez, crearea școlilor publice gratuite, reforma profundă a învățământului superior și a cercetării științifice, promovarea prin varii academii a artelor sunt urme luminoase lăsate de Napoleon în istorie. Goethe a descris reformele administrative ale lui Napoleon ca pe o manifestare a geniului.
Unii i-au… ghicit însă zvârcolirile umbrelor din sufletul său. Impresionat de ceea ce revoluționase în spiritul francez, Beethoven a intenționat să-i dedice o importantă simfonie. Pe la începutul anului 1804, când opera aceasta a fost finalizată, a scris pe coperta manuscrisului: „Sinfonia intitolata Bonaparte”. Atunci când Napoleon s-a autoproclamat împărat al Franței (mai 1804), Beethoven a simțit că umbrele spiritului napoleonean încep să-și facă mendrele și a făcut publică dezamăgirea sa: „Ți-am scris ceva, nu mai meriți! O să-i zic 3”. Era vorba despre Simfonia a III-a… O peniță furioasă mânuită de muzician, spun istoricii, a trecut ca o furtună peste numele Napoleon scris pe coperta lucrării…
De ce-l invoc aici pe Napoleon? În expediția militară din Egipt (1798-1799), a luat cu el și peste 200 de savanți, scriitori şi artişti, pentru a studia antichitățile acestei civilizații. A înființat la Cairo un institut în care au fost efectuate cercetări complexe, care au dezvăluit lumii măreția Egiptului antic, făcând să se spună că rezultatul acestei campanii militare a fost mai mult o victorie culturală, decât una militară. Povestea care urmează vă este, desigur, cunoscută… Pentru a transporta bagajele savanților, francezii foloseau zeci de măgari. Într-un rând, mamelucii i-au atacat prin surprindere pe francezi. Se zice că prima grijă a lui Napoleon a fost aceea de a-i apăra pe savanți. Ordinul pe care l-a dat Napoleon, printr-un comandant al său, a rămas celebru: „Soldaţii în careu! Măgarii şi savanții la mijloc!”
Nici măcar pandemia actuală, rezultat al gestionării politico-militare inconștiente a naturii, n-a trezit în sufletul fleșcăit/ imoral al guvernanților lumii interesul/ respectul față de universul cercetării științifice care este dedicată vieții. Mă așteptam ca aceștia să aloce resurse financiare de pomină pentru a-i mobiliza pe savanții lumii în efortul de a lovi în inima ticălosului virus. Gesturile de angajare în acest demers vin din zona privată, unde spirite precum Bill Gates privesc responsabil fenomenul. Recent, acesta a declarat în Le Monde: „În timp ce țările dezvoltate ar putea să restrângă cu succes boala în lunile următoare, virusul ar putea avea o revenire în forţă, dacă epidemia continuă să facă ravagii undeva în lume. În cel mai scurt timp, întreaga planetă ar fi infectată din nou, de aceea trebuie să punem în aplicare o strategie globală de combatere a acestei boli”. Ați sesizat măcar un singur politician din lume care gândește atât de uman?
Platon, în „Republica”, ne spunea că omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri, până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii. El îi desemna, desigur, pe filosofi ca fiind iubitori ai înțelepciunii. Astăzi, spusele lui Platon, dacă privim înțelepciunea în toate orizonturile sale hermeneutice, au o doză mult mai mare de realism. Actualul sistem politico-electoral, cel în care snaga economico-financiară este determinantă, ar trebui, și după reacția nenorocită față de această pandemie, reformat revoluționar.
