Imaginile de cosmar s-au derulat parca enervant la televizor, pe toate canalele media. Stim. Am vazut. Am fost acolo. Dar am uitat. Nu ne pasa. Oamenii sunt acum abandonati. Abandonati de toti. De autoritatile locale, de Guvernul condus de liberalii infundati in scaune parca prea mari pentru ei, de ministri, de presedinte, da, de seful statului!, de toti cei care s-au perindat zile intregi prin suferinta si durerea lor. A oamenilor simpli din comuna Saucesti. Au profitat de neputinta lor si acum i-au lasat de izbeliste in mocirla si frig. Saucesti. O comuna parasita. Uitata. Lasata in nepasarea crasa a celor care ne conduc si care se bat cu pumnii in piept pe ecrane si prin ziare, ca detin dreptatea si puterea absoluta. Iar cand a fost nevoie de ei, au preferat sa taca. Si-au astupat urechile in fata strigatului mut de disperare a celor blestemati de furia Siretului. Au inchis ochii in fata urgiei, au intors spatele durerii si acum… tac.
Siretul a lovit cu furie, apoi s-a retras in tacere. A lasat in urma cosmarul. Apele au maturat tot ce au gasit in cale, zeci de gospodarii s-au transformat rand pe rand in ruine, sute de vieti au fost distruse. „Nu mai am nimic. Dorm pe unde apuc. Iaca am si un cort, dar de acum e frig. Mai am o fata, ma mai duc la ea. Dar si acolo-i rau. Am pus doua saltele pe jos si asa imi intind oasele. Muncitorii astia spun ca e gata casa pana pe 1 decembrie, dar nu au cum s-o faca. Abia e turnata temelia. Cand sa mai faca? Ne-au abandona toti. Macar o camera sa am, un pat pentru hodina si o bucatica de soba”, ne-a declarat cu lacrimi in ochi Catinca Lepadatu, o sinistrata in varsta de 82 de ani, chiar din satul Saucesti. E vaduva de 10 ani si nu mai are putere. Casele sunt puse toate la pamant, culturile distruse in noroi, animale, moarte. Toate sunt marturia urgiei care s-a abatut peste localnici. Valea Saucestiului este acum o vale a durerii si a lacrimilor, care curg siroaie pe fetele oamenilor, multe dintre ele imbatranite.
Batranete chinuita
Maria Mindrila Irimia, este o batranica de 84 de ani. Sotul e imobilizat la pat, iar casa lor se rezuma acum intr-o baraca din lemn, facuta pe fuga de copiii lor. „Au imprumutat bani din banca, vreo 40 de milioane de lei, ca sa nu murim de frig. E greu, in credinta lui Dumnezeu v-o spun ca nu mai putem, ne spune Maria Mindrila, o femeie chinuita. E greu, foarte greu, am ramas a-i nimanui. Nimeni nu vine sa ne intrebe ce mai facem, nimanui nu le mai pasa de noi. Ma mir ca mai rezistam. Nu mai avem nimic. Au adus materiale de constructii, le-au trantit aici in curte, iar noi ne uitam ca nu se face nimic. Dar nimic!”. Apele s-au retras, dar au lasat in urma un peisaj agonic, desprins parca dintr-un film de groaza. Oameni sunt acum in genunchi. Si-au incropit un acoperis provizoriu deasupra capului, ajutati de rude. Stau cu lacrimi in ochii si privesc cum cei care ii conduc, pe care i-au ales, nu fac nimic.
aCand vine noaptea, parca vine moartea”
Nimeni nu mai are nicio putere. Nicio casa nu a scapat de furia Siretului, niciun localnic nu mai rade, nici copiii nu mai pot sa se bucure de viata. Fiecare are drama lui. Vieti distruse complet. „Nu ne-au lasat pe noi sa ne facem casele. Cica s-au dat 100 de milioane de locuinta, dar unde sunt banii astia? Ce am muncit 22 de ani, am ramas cu nimic. Stam imbracati si dormim pe unde putem. E ingrozitor. Mai ales noaptea. Cand vine noaptea, parca vine moartea. Si e foarte frig. Ne-am imbolnavit cu totii”, ni s-a plans si Maria Rusu Mihalache. Localnici care incearca sa mearga mai departe. Si plang. Cu lacrimi fierbinti care le-au uscat si sufletul. Natura dezlantuita s-a razbunat parca pe viata lor, pe sufletul inecat de griji, pe umerii adusi, pe batranetea si asa chinuita. Vieti distruse in cateva ore. Si familii care au ajuns pe drumuri. Abandonate de toti. Tot ce le-a mai ramas acum este speranta ca, intr-o zi, din nenorocirea care s-a abatut asupra lor nu va fi decat o amintire. Si ca vor avea puterea sa mearga mai departe…
Scris de Roxana Neagu
