Satul parasit de locuitori

In comuna Horgesti, undeva peste un deal, este un sat pe cale de disparitie. Cel putin asa spun cei cativa localnici care au ales sa traiasca acolo, dar si autoritatile locale. Este satul Marascu. Un sat cu doar zece locuitori. Atatia au mai ramas si tot atatia au fost inregistrati la recensamantul din luna octombrie. O localitate rupta de lume, fara scoala sau biserica, unde Salvarea nu ajunge niciodata. Este satul unde media de varsta trece de 65 de ani si unde toti localnicii incap intr-o caruta.

Daca ajungi in centrul comunei Horgesti si intrebi unde este satul Marascu, reactia oamenilor este aceeasi: "Ohoo. Vedeti dealul asta? Ei, undeva peste el, in vale, o sa vedeti cateva case rasfirate. Acela este satul Marascu". Drumul pana in cea mai mica localitate din comuna nu a vazut niciodata piatra, iar de asfalt nici nu poate fi vorba. Mergi cativa kilometri prin camp, cu tarla in stanga, tarla in dreapta si sa te fereasca Dumnezeu sa prinzi o vreme ploioasa, ca nu ai sanse sa ajungi. Nenea Vasile Barbieru, cel mai batran localnic, stie drumul cu ochii inchisi. Il parcurge fara probleme si ziua si noaptea, pe ploaie sau pe zapada. Traieste in satucul sau de mai bine de 75 de ani si nu ar pleca de acolo pentru nimic in lume. „Aici este averea mea. Unde sa ma duc? Aici am tot ce-mi trebuie. Mie nu-mi lipseste nimic. Am vaci, am porci, cresc albine, am lemne de foc pentru trei ierni de-acum incolo, utilaje agricole, cai. Ce pot sa vreau mai mult de atat? Sanatate sa avem ca in rest, ne descurcam”, spune batranul cu un usor tremur in glas.

Salvarea nu ajunge acolo

Viata lui nu este insa chiar asa cum o face el sa para. Sotia ii este paralizata de mai mult timp si nu are niciun copil alaturi. „Copii s-au dus. Si-au facut un rost prin tara sau prin strainatate. Am un singur baiat aici, in comuna, dar are si el familia lui. Eu trag speranta ca macar nepotul din Italia sa vina la vara acasa. Ii las tot ce am, numai sa vina aici, sa muncim pamantul si sa am si eu pe cineva alaturi”, isi doreste nea Vasile. Este omul de baza al satului. Tot el explica simplu, ca si cum ar fi ceva normal pentru ei, ca masina de la Salvare nu ajunge niciodata in acel loc si daca se intampla sa i se faca rau cuiva „il pui in caruta si il duci la asflat, la Horgesti. Ce masina ajunge aici? Nu vine nimeni. De incendii ne-a ferit Dumnezeu”. Nici postasul nu mai bate drumul pana acolo ca sa le duca pensiile. „Mergem noi, indiferent daca este vara sau iarna. Si duminica ne urcam toti intr-o caruta, ca incapem, suntem putini, si mergem la slujba la biserica din Nanesti. Trebuie sa ne descurcam cumva”, mai spune Barbieru.

Nimeni nu vrea sa se mute

Satul nu a fost asa dintotdeauna. Candva avea peste 40 de case. Avea scoala si dispensar. Pe ulite, se jucau copii. Acum au mai ramas doar cativa pensionari si vreo 13 – 14 case in picioare. Restul s-au degradat si s-au prabusit. Sunt marturia ca in urma cu multi ani acolo a mai locuit cineva. Au ajuns in paragina pentru ca nici macar de pomana nu le-a vrut nimeni. Vasile Barbieru, de exemplu, are doua case. „Casa aia de acolo e tot a mea, unde sunt stupii aia. Langa s-a mutat acum cativa ani un var de-al meu de la Bacau. Cand a venit si-a luat o casa aici peste drum, acum a inchis-o si s-a mutat mai la vale”, spune. Asa e in Marascu. Sunt atatea case incat oamenii au si cate doua proprietati. Le-ar da cu draga inima oricui indrazneste sa calce pe acolo, dar nimeni nu vrea sa se mute aici.

Nici cei care au venit nu au de gand sa ramana

Zona este insa una de vis. Pentru linistea si aerul curat de la poalele padurii, sotii Barbieru (veri cu Vasile Barbieru) au lasat confortul de la oras si s-au retras la tara. „Am iesit la pensie si am venit aici ca nu puteam sta la bloc intre patru pereti. Oricum, in zece ani nu va mai sta nimeni pe aici. Multi sunt deja foarte batrani, acum recent s-a mai dus unul dintre ei, iar noi astia care am venit de cativa ani ne intoarcem la Bacau. Va ramane pustiu. Si este pacat. E asa frumos si liniste. Zilele trecute au venit patru capre salbatice pana aici in curte la mine si au mancat. E mai mare dragul sa privesti”, afirma si Neculai Barbieru, de 65 de ani, unul dintre cei mai tineri localnici. Oamenii au inceput sa paraseasca satul Marascu in urma cu 40 de ani. Fostul dictator, Nicolae Ceausescu, a dat atunci un ordin pentru desfiintarea mai multor sate. Printre ele s-a numarat si acesta. Fortati de imprejurari, au inceput sa plece, sa nu aibe probleme. „Eu m-am mutat cu serviciul la Petresti. Am stat acolo cativa ani buni. La Revolutie am auzit de la aparat ca a picat regimul. In cateva zile eram inapoi, aici, acasa. Aici erau radacinile noastre. Nu aveam energie electrica, dar nici nu ne-a trebuit. Cu felinarul, cu lampa, ne-am descurcat”, explica Vasile Barbieru.

Tinerii au plecat in lumea larga

Media de varsta trece de 65 de ani. Toti tinerii au fugit unde au vazut cu ochii. Si nu pentru ca drumul "pana la centru, in Horgesti" este anevoios, ci pentru ca pana in 2005 , acesti oameni nici macar nu au avut energie electrica. Dupa o copilarie traita la lumanare, fara televizor si frigider, asa cum aveau copiii de la asfalt, fiii satului au ales sa-si faca un rost in alte locuri. Pe scoala din centrul satului s-a pus lacatul la scurt timp dupa decret, iar ei au fost nevoiti sa faca naveta, prin frig sau ploaie, pe jos sau in caruta. „La scoala de aici am invatat eu. Pana in clasa a VI-a. Apoi tata mi-a zis sa las cartea si sa trec sa iau coarnele plugului. Acum, pe locul unde a fost scoala am pus eu lucerna”, mai povesteste nea Vasile.
Geta Panaite

„Zona este foarte frumoasa. Multi ar vrea sa investeasca acolo, sa cumpere teren, sa-si faca o casa. E de vis, mai ales ca acum au si energie electrica, dar este cam greu de ajuns. Doar daca se face drumul dinspre Nanesti, pe la Parincea, ca distanta este ceva mai mica, s-ar putea sa-si revina. Pana facem noi un drum bun, de aici din comuna spre ei, cred ca mor toti, pentru ca nu sunt fonduri.”
Ioan Albeiu, viceprimarul comunei Horgesti

„De cand s-a dat ordinul acela si s-a interzis construirea de noi locuinte, oamenii au inceput sa se retraga. A venit un baiat care munceste prin Italia si zicea ca vrea sa investeasca, sa ia teren si sa faca un fel de ferma, ca are deschidere direct in pasune. Ar fi bine ca acum toti sunt batrani acolo. S-a mutat recent o familie mai tanara, au in jur de vreo 60 de ani.”
Costica Mitica, secretarul comunei Horgesti

„In 1969 cand ne-am casatorit noi erau vreo 40 de familii aici. Era sat frumos, cu multe case, cu oameni tineri. Intre timp copiii au plecat si au mai ramas doar batranii.”
Elisabeta Barbieru, localnica