18 noiembrie 2024

finanțarea vine prin Programul Operațional Regional

Șase milioane de euro pentru eficientizarea energetică a spitalului din Onești

La Primăria Onești a fost semnat, luni, 1 octombrie, Contractul de finanțare pentru proiectul „Reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică la Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca”. Valoarea finanțării este de aproape 6,20 de milioane de euro și se face prin Programul Operațional Regional 2014-2020, contribuția europeană fiind de 98%, iar contribuția proprie de 2%.

Contractul a fost semnat de primarul Nicolae Gnatiuc, de dr. Oana Secară, managerul spitalului, și de Nicolae Burghelea, director în Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. La eveniment au fost prezenți senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene a PSD, deputata Theodora Șotcan, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și subprefectul Valentin Ivancea.



„Este – a spus Nicolae Gnatiuc – al doilea mare proiect cu forțe proprii lansat la spitalul din Onești. Până acum tot ce s-a făcut acolo a fost în parteneriat cu Consiliul Județean. Astfel am modernizat Centrul de primiri urgențe și cinci secții ale spitalului. Am bugetat, însă, și modernizarea sediului Ambulanței. Dar, astăzi începe cea mai mare investiție în infrastructura spitalului de la înființarea sa”.

De serviciile medicale ale acestui spital beneficiază mai bine de 150.000 de persoane.

Proiectul, care va fi aplicat timp de doi ani de la data semnării contractului de finanțare, urmărește creșterea eficienței energetice a spitalului, îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale și scăderea emisiilor poluante. Se vor face lucrări pentru diminuarea consumurilor energetice la încălzirea clădirii spitalului și termoizolație cu material reciclabil și vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile. Vor fi instalate două cazane moderne pentru centrala termică, vor fi înlocuite tâmplăria PVC și radiatoarele și va fi instalat un sistem de ventilare cu recuperare de căldură de tip geocooling.

Se preconizează, astfel, reducerea emisiilor de CO2 cu mai mult de 50%, iar din surse regenerabile va fi asigurată 31% din energia primară.

„În Onești au venit puțini bani europeni în ultimii ani. Dar, din 2016 în acest oraș s-a dat un restart în acest domeniu. S-a lucrat în echipă, iar până la finalul anului ne vom mai vedea, probabil, la două evenimente similare, cu investiții de câteva milioane de euro. În tot județul avem o foaie de parcurs în care apar obiective de infrastructură mai mici, dar altele mai mari, precum Aeroportul și Centura Bacău sau autostrada și investițiile în sănătate.”
Dragoș Benea, senator




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014