Trei profesori, împreună cu șase elevi de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău au avut parte de o experiență de neuitat, în Taranto – Italia, gazda fiind Instituto di Istruzione Superiore „Augusto Righi”.
În perioada 10 – 16 martie, prof. dr. Liliana Adochiței, prof. Oana Gheorghiescu, profesor Cătălina Beșa și elevii desemnați pentru prima mobilitate în cadrul proiectului „Sustain European Culture and Environment in an App” au avut ocazia să vadă cum este școala italiană, dar și posibilitatea să cunoască copii din Olanda, Malta, Spania, să socializeze și să lege prietenii.
„A fost un schimb de experiență extrem de util. Copiii de la cele cinci școli s-au împrietenit, au lucrat împreună și s-au distrat împreună. Cei șase elevi de la Școala «Miron Costin» au stat în familii italiene, unde au avut ocazia să socializeze, să cunoască obiceiurile, să mănânce ceea ce este tradițional în Italia”, a precizat prof. Liliana Adochiței, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Bacău.
Proiectul „Sustain European Culture and Environment in an App” are ca scop educarea copiilor în scopul protejării mediului înconjurător, conservării resurselor naturale și culturale, împărtășirea de bune practici, dezvoltarea unor planuri de afaceri și a altor proiecte comune. Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului este conștientizarea copiilor asupra importanței patrimoniului, identității cultural și natural locale, naționale și europene.
De aceea, principalul produs al întâlnirii din Italia a fost realizarea unei hărți cu obiectivele de patrimoniu vizitate în Taranto. Următorul pas în derularea acestui proiect este întâlnirea din România, în luna mai, când activitățile se vor desfășura sub genericul „Întoarcerea la Mama Natură”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.