20 septembrie 2024
SportSarituri in apa/ SCM Bacau si-a confirmat suprematia la Nationale juniori A...

Sarituri in apa/ SCM Bacau si-a confirmat suprematia la Nationale juniori A si B: Five o’gold

Barem pentru Europene
Sub semnul cifrei 5. Astfel s-a derulat pentru SCM Bacau Campionatul National de sarituri in apa pentru juniorii A si B desfasurate la sfârsitul saptamânii trecute, in Bazinul Olimpic de Inot, din Bacau. Asadar, 5: precum totalul medaliilor de aur cucerite de sectia coordonata de Adrian Gavriliu. Cifra 5 reprezinta si numarul de sportivi cu care SCM Bacau a participat la Nationale, dar, totodata, indica si calificarile consecutive reusite de SCM Bacau la Europenele de juniori, Catalin Cozma realizând baremul pentru intrecerile continentale ce se vor desfasura in iunie, la Poznan.

Rontu, detasat
Catalin Cozma a cucerit doua medalii de aur la Nationalele de la Bacau, impunându-se la platforma si la trambulina 1 metru in cadrul juniorilor A. Intrecerile juniorilor B au fost dominate autoritar de un alt sportiv legitimat la SCM Bacau: Alin Rontu. Elevul lui Adrian Gavriliu a devenit triplu campion national, câstigând detasat probele de platforma, trambulina 3 metri si trambulina 1 metru. Bilantul saritorilor de la SCM Bacau a fost completat cu medalia de argint pe care Andra Botez si-a adjudecat-o la trambulina 1 metru, in competitia rezervata juniorilor B.



Obiectiv realizat
“Principalul nostru obiectiv era realizarea baremului pentru Europene si ne bucuram foarte mult ca l-am atins”, a declarat coordonatorul sectiei bacauane de sarituri in apa, Adrian Gavriliu, care va pleca saptamâna viitoare impreuna cu Catalin Cozma la un concurs de rodaj ce va avea loc la Dresda, in Germania. “Totodata, tin sa remarc si evolutia foarte buna a lui Alin Rontu, un saritor care nu stie ce-i ala locul 2. In patru ani de cariera s-a clasat o singura data pe pozitia a treia; in rest, a luat doar aurul. Dupa ce Cozma va trece la seniori, Rontu va ramâne vioara intai la juniori si speram sa nu dezamageasca”.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img