Sportivul antrenat de Adrian Gavriliu a adus, joi, prima medalie de aur pentru delegația României cu ocazia Mondialelor de la Fukuoka.
În Japonia, Costa s-a laureat campion mondial la sărituri de la mare înălțime, triumfând în proba de platformă 27 metri, cu 472,80 puncte. „CSMeul” a fost urmat pe podium de conaționalul său, Cătălin Preda (438,45 puncte) și de legenda Gary Hunt (Franța), cu 426,30 puncte
Un 2023 de aur pentru săritorul în apă Constantin Popovici!
La primul său an sub culorile CSM Bacău, sportivul în vârstă de 34 de ani antrenat de Adrian Gavriliu a atins apogeul carierei.
În primăvară, la Fort Lauderdale, în Statele Unite ale Americii și-a adjudecat Cupa Mondială la sărituri de la mare înălțime, pentru ca joi, 27 iulie, să câștige, în mod categoric, Campionatele Mondiale de Natație de la Fukuoka.
În Japonia, Costa s-a laureat campion al lumii în proba de platformă, 27 metri, după un parcurs entuziasmant. Sportivul CSM Bacău a totalizat 472,80 puncte, cu 34,35 mai mult decât noul vice-campion mondial, conaționalul său în vârstă de 32 de ani, Cătălin Preda și cu 46,50 față de medaliatul cu bonz, legenda de 39 de ani, Gary Hunt (Franța).
De altfel, Costa Popovici a dominat proba de sărituri de la mare înălțime pe durata tuturor celor patru reuniuni derulate marți și joi. Spotivul CSM Bacău aduce astfel prima medalie de aur la Mondialele de Natație de la Fukuoka pentru delegația României, asigurând o uvertură, sperăm de succes, înotătorului David Popovici.
„Câștigând acest titlu mondial, pot spune că mi-am îndeplinit un vis. Urmează acum etapele din Red Bull World Series Cliff Diving, unde statutul de lider mă obligă să mențin ștacheta ridicată”, a declarat Constantin Popovici după succesul de joi, de la Fukuoka.
„Costică este un sportiv de o valoare inestimabilă, respectat peste tot în lume. Consider că a venit timpul să fie respectat așa cum se cuvine și în Bacău. Nu de alta, dar el a reușit să pună orașul Bacău și Clubul Sportiv Municipal Bacău pe primul loc într-o competiție de anvergura Campionatelor Mondiale de Natație.
Să ai un campion mondial la tine în oraș și încă la un sport spectaculos precum săriturile de la mare înălțime presupune să-i asiguri toate condițiile și întreg respectul”, a concluzionat antrenorul lui Costa, Adrian Gavriliu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.