23 noiembrie 2024

Săritură cu ochii închiși

S-a pus în mișcare, în premieră în România, rotativa guvernamentală: ieri liberalii, astăzi social-democrații. Fără alegeri. Cu toate că această găselniță politică nu a prea a funcționat pe unde a fost adoptată, noi, românii, ne încăpățânăm să verificăm eșecul pe pielea noastră. Nu vrem să învățăm nimic din istorie, din evoluția lumii. Prima parte a „invenției”, cu patent liberal, nu prea a mers, ba unii spun că n-a mers deloc, însă de dragul experimentului, suntem tentați să trecem cu vederea moștenirea și ne angajăm să continuăm.

Noul guvern a fost instalat, cu Marcel Ciolacu în frunte, la Palatul Victoria, sorbindu-i din palmă promisiunile: stoparea creșterii prețurilor, a speculei, „patriotism economic”, reducerea impozitării muncii, creșterea salariilor, accente pe sectoarele Sănătate și Educație. Iar ca tortul să arate bine, prim ministrul Ciolacu a mai spus ceva care a mers unsă la inima românului: eliberearea de „sclavia” europeană (!?).



Sigur că aici a găsit ușa deschisă, cererea este mare, PSD nu a avut altceva de făcut decât să vină cu oferta. Din tot „programul” așezat ca un covor roșu la picioarele electoratului, am reținut și cred că merită atenție, concentrare și bani, obiectivul cu reforma economică, stimularea producției și a investițiilor de stat și private, doar că tot acest echipament propagandistic-electoral arată ca pregătirea unui sportiv pentru săritura de la platforma de 10 metri, într-un bazin fără apă.

Funcționând într-un mecanism economic concurențial, în care cererea și oferta su nt la putere, Marcel Ciolacu se sforțează să ne convingă că paradigma este depășită, guvernul lui poate interveni în reglementarea pieței, a prețurilor, într-un sistem privat. Cum? Nu știe nimeni. Dă bine la popor? Asta contează. Mai grav este că a creat un câmp de așteptare cultivat doar cu promisiuni greu, aproape imposibil de dus la capăt. Și chiar credeam că, uite, este singurul guvern care pomenește de economie, productivitate, investiții, reducerea impozitării muncii, renunțând la ajutoare, pomeni și încurajarea lenei.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014