24 noiembrie 2024

Sarbatorile Precistei, momente de rugaciune inchinate Maicii Domnului

Printre crestinii ortodocsi bacauani s-a impamântenit traditia pelerinajului la Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” de la Manastirea Neamt, care, si in acest an, va poposi la Biserica Precista. Din acest sfârsit de saptamâna, sfânta icoana se va afla in mijlocul credinciosilor, pelerinajul fiind cuprins intr-o salba de evenimente reunite sub titlul „Sarbatorile Precistei”.

Vineri, 7 august, la ora 10.00. icoana este asteptata sa soseasca in Curtea Domneasca de la Bacau, unde va fi asezata la loc de cinste in lacasul de cult – ctitorie a Sfântului Voievod Stefan cel Mare. In seara aceleiasi zi, de la ora 18.00, in Biserica Precista va fi oficiata slujba Sfântului Maslu de catre IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, impreuna cu un sobor de preoti.



Duminica, 9 august, credinciosii din Parohia Precista il vor avea din nou printre ei pe ierarhul locului. IPS Ioachim va savârsi Sfânta Liturghie incepând cu ora 9.00 in Foisorul Maicii Domnului din curtea bisericii.

Sarbatorile Precistei se vor incheia sâmbata, 15 august, când va fi oficiata Sfânta Liturghie de hram si Parastasul pentru ctitorii Bisericii Precista.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014