Și în acest an municipalitatea va oferi băcăuanilor un program de Sărbătorile de Iarnă, iar pe listă sunt trecute cu această ocazie spectacole, colinde, daruri pentru copiii, dar și spectacolul de sfârșit de an în care nu va lipsi focul de artificii.
Tot în perioada sărbătorilor se vor organiza și diferite recitaluri atât de muzică populară, cât și de muzică ușoară, însă pentru desfășurarea acestora este necesară montarea a două scene pentru artiștii care vor bucura publicul băcăuan în acele seri.
Festivalul „Sărbătorile de iarnă 2017” ar lasa buzunarul bugetului local fără 300.000 de lei.
Activitățile sunt programate pentru perioada 5- 31 decembrie, iar proiectul a primit 17 voturi, din totalul de 20 de consilieri locali prezenți, în ultima ședință a CL Bacău.
Consilierii opoziției au fost nemulțumiți de faptul că nu s-au precizat cu exactitate ce artiști vor urca pe scenă și care va fi cheltuiala suportată pentru fiecare dintre aceștia, însă primarul Cosmin Necula a replicat consilierilor opoziției că:
„Fiecare băcăuan are dreptul la aceste sărbători, iar acestea trebuie susținute de către oraș. Alocările financiare sunt mici și mi-aș dori să fie mult mai mari, însă am încrederea că anul viitor vom avea alte alocări pentru sărbătorile de iarnă.”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.