22 decembrie 2024

Sărbătoarea inimilor deschise

O zi senină de vară, cu temperaturi suportabile, în care zeci de mii de băcăuani au asaltat Parcul Cancicov. Ideile mari sunt totdeauna simple. Trebuie doar ca cineva să le pună în practică. „Putem fi generoși!”. Ziua de 14 iulie 2002, devenind o poveste frumoasă, a ajuns „de poveste”. A fost Duminica în care nu s-a votat! S-a donat! Primarul de atunci al municipiului Bacău, Dumitru Sechelariu, le spunea redactorilor Deșteptării, Dorian Pocovnicu și Nelu Broșteanu, că ideea organizării acestui eveniment i-a venit în iarnă, când Fundația de Sprijin Comunitar și Betania i-au acordat premiul de excelență pentru activitate caritabilă: „Atunci mi-am spus că pot să fac mai mult pentru concetățenii mei aflați în nevoi, iar 14 iulie este cel mai bun prilej ca să adun împreună prieteni sau băcăuani pe care nu-i cunosc, convingându-i să contribuie, fiecare după posibilități, la alinarea suferinței. Îi aștept duminică să doneze, cât îi lasă inima, pentru băcăuanii necăjiți.”

Evenimentul a avut un neașteptat ecou la nivel național. Era o premieră! Acum ni se pare normal ca o campanie de strângere de fonduri să se desfășoare în localuri somptuoase, cu invitați de marcă din diferite domenii, personalități publice, artiști și vedete de televiziune. A dona în scop caritabil, a face voluntariat – asemuit de mulți cu munca patriotică – erau noțiuni acceptate ca idee, dar mai puțin înțelese și de pus în practică la noi. Dumitru Sechelariu, prin tenacitatea lui, uneori incomodă pentru angajații din aparatul administrativ, având deviza „Tot ce fac este pentru Bacău”, a știut să atingă acea coardă sensibilă, pe care fiecare om o resimte doar la o anumită rezonanță. Asaltat de mass-media, aflată în număr mare pe terasa restauranului din parc, edilul Bacăului le declara jurnaliștilor: „Îmi respect concetățenii și le mulțumesc că au răspuns acestei idei de a transforma 14 iulie într-o «Duminică a generozității». Este simplu să ai bani, dar să nu-i ajuți pe cei în nevoie și din jurul tău. Sunt primarul acestei comunități și trebuie să am grijă de persoanele care traversează momente dificile în viață. Apelând la toți băcăuanii să procedeze la fel, am vrut să demonstrez că aici există un adevărat spirit comunitar.”



Bunele intenții mai au totuși găuri în pavaj. Au deranjat. A făcut ceva ce nimeni nu mai îndrăznise să facă până atunci! Să mobilizeze o comunitate pentru un scop caritabil. Însă băcăuanii l-au apreciat și ca om dedicat unui sport, drag lor, drag nouă, celor care umplem peluzele stadioanelor sau urmărim meciurile la televizor.

Băcăuanii iubesc fotbalul

Da! Bacăuanii iubesc fotbalul. Trăim cu nostalgia acelei arene arhipline, aflată acum în ruine. Dumitru Sechelariu s-a implicat în acest sport. Și cu bani, și cu suflet! L-am văzut râzând. L-am văzut cu lacrimi de care nu-i era rușine, în tribuna oficială, când echipa a ratat calificarea. Iată cum descria colegul nostru Dan Sion, care coordona revista Moldova Sport, acea zi de iulie: „Noul FCM Bacău a pornit la drum ieri. Mai exact aseară, la ora 18.40, în Parcul Cancicov. A fost nu doar «Duminica generozității», ci și duminica fotbalului. E adevărat, FCM Bacău a demarat pregătirile pentru ediția de campionat 2002-2003 în urmă cu aproape trei săptămâni, pe data de 24 iunie, însă aseară a fost tăiată panglica, odată cu prezentarea oficială a echipei. O prezentare care a înghesuit pe gardul curiozității câteva mii de suporteri dornici să-l vadă pe Prunea, să-l audă pe Cursaru și să-i salute pe Ciocoiu și pe noul antrenor al galben-albaștrilor, Țiți Dumitriu. La împlinirea a 44 de ani, primarul Bacăului s-a dovedit mai în formă ca oricând. Nici nu se putea altfel, ținând cont că maestrul de ceremonii, președintele Gheorghe Chivorchian, l-a prezentat drept «jucătorul nostru numărul unu. Jucătorul pe care și-l doresc toate echipele din campionat, toate cluburile guvernamentale și ministeriale, jucătorul ce va activa cu numărul 44 pe tricou». Dumitru Sechelariu a îmbrățișat tricoul albastru-galben cu vârsta și numele său scrise pe spate și a ridicat spre cer placheta oferită cu prilejul a zece ani de când se află la conducerea clubului FCM Bacău…«Cupele europene» a fost leit-motivul serii. Despre o participare în Europa au vorbit toți cei care au luat apoi cuvântul”.

Bacăul este al nostru. Împreună putem face mai mult!

Subtitlu de pagină valabil și acum. A fost o duminică de poveste, cu muzică pentru toate gusturile, grătare și bere, la care au participat peste 150.000 de persoane. Dar cele mai frumoase cadouri au fost donațiile în bani, făcute de oamenii simpli – mulți dorind să rămână anonimi – la cele 15 puncte de colectare, organizate de ONG-urile cunoscute din Bacău. Deșteptarea și-a informat cititorii în săptămânile care au urmat după eveniment, publicând listele donatorilor și modul cum au fost folosiți acești bani, în folosul și sprijinul celor care aveau urgentă nevoie de acest ajutor. Poate că mai există cineva – după 17 ani – citind aceste rânduri sau atenționat de prieteni, vecini, care să ne dea un semnal la redacție, drept mulțumire băcăuanilor care au contribuit atunci, pentru gestul lor care i-a schimbat viața. Tot prin intermediul cotidianului Deșteptarea, în faza premergătoare organizării evenimentului, primarul Dumitru Sechelariu a lansat atunci o invitație specială tuturor celor născuți pe 14 iulie, pentru a sărbători împreună, după ora 18.00, ziua aniversară pe terasa Restaurantului „Parc”. Reporterii prezenți au fost pe fază, „la concurență”, în căutarea subiectelor inedite.

De ce să nu redăm atmosfera și farmecul resimțit al momentului: „Peste 100 de persoane născute în ziua de 14 iulie au răspuns invitației de a sărbători împreună ziua de naștere. Maria Savin a împlinit ieri 80 de ani și a ținut să-l felicite pe Dumitru Sechelariu care este pentru ea «cel mai emerit primar. Îi doresc multă sănătate și să facă orașul tot mai frumos», a spus bătrânica pentru care aniversarea de ieri a fost cea mai frumoasă. La polul opus al vârstei se situează Elena Cristina Petraru. A împlinit ieri trei ani și a venit însoțită de părinți. Nu știa ea prea bine ce se întâmplă, fiind prea preocupată să-și împartă prăjiturile cu frățiorul ei. Ramona Zaharia nu visa că va putea sărbători împlinirea celor 19 ani într-un astfel de cadru. Părăsită de părinți de la 3 ani, ea a crescut în orfelinat și în prezent se află în îngrijirea Asociației Marile Speranțe. Preotul Nicolae Tăvălug a venit tocmai de la Târgu Frumos pentru a-și sărbători împlinirea celor 54 de ani. «Am aflat din ziare că sunt invitați toți cei care sunt născuți în această zi și am ținut cu tot dinadinsul să fiu prezent aici ».”

Dumitru Sechelariu împreună cu reprezentanții ONG-urilor care au venit în sprijinul băcăuanilor

În 2002 am dovedit că putem fi generoși: 2,3 miliarde de lei vechi au donat invitații personali ai primarului și o sută de milioane s-au depus în urnele din parc. Era echivalentul a 480.000 de pâini.

La miezul nopții cerul s-a luminat cu focuri de artificii. Sumele adunate, drămuite cu grijă , acordate pe baza unor analize pertinente efectuate de specialiștii din primărie, s-au dovedit a fi insuficiente. Peste 600 de persoane – în familie sau individual – au primit o nouă șansă.

„Aș dori ca în anii care vor urma să facem din Bacău un oraș de ținută europeană. Aș vrea ca aici să se nască o nouă mentalitate, aceea că suntem cei mai puternici! Aduc mulțumiri, pentru felul în care au acționat, Poliției, Jandarmeriei și Salvării, dar mai ales dumneavoastră, băcăuanilor, pentru că ați dat dovadă de simț civic și civilizație. Mulțumesc celor doi viceprimari și tuturor organizatorilor. Închei prin a menționa că la Universitatea din Sorbona există scris un dicton: «oamenii se nasc și trăiesc pentru a-i face fericiți pe alții». Asta am încercat să fac astăzi, împreună cu prietenii mei.”(Dumitru Sechelariu, 14 iulie 2002). Deșteptarea!!!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img