Doi frati cresc singuri. Mama a plecat in Italia, iar tatal nu a mai dat pe acasa de trei ani. Pentru ca n-a facut foc si mancare, mezinul a fost legat cu lantul de fratele mai mare si batut. Copilul e obisnuit cu bataia, dar vrea sa scape de saracie, de satul pierdut printre dealuri, de casa fara curent electric, de frig, foame si durere.
Sergiu s-a obisnuit cu izbucnirile de manie ale lui Nicu, fratele lui mai mare. De obicei se alege cu o palma-doua si cu injuraturi, dar sambata a tras o sperietura zdravana. Baiatul povesteste chiar el prin ce a trecut. „A venit Nicu acasa si s-a suparat ca nu am facut mancare. M-a tras afara si m-a legat cu lantul de caruta. Apoi mi-a dat palme. N-a vrut sa ma bata sa ma omoare. Doar ca sa ma sperie, sa ma invete minte, asa mi-a zis”. Sergiu nu ii poarta pica fratelui sau mai mare, ba chiar ii gaseste scuze. „Ce sa faca si el? E greu, ca suntem singuri, iar eu is cam rau. Mai fug de acasa, nu fac treaba…” In sarcina lui Sergiu cade intretinerea casei, adica tot ce-ar trebui sa faca o gospodina. Iar cand se satura de munca, isi primeste corectia. Baiatul nici macar nu se revolta. S-a invatat cu bataia. „Mama ma batea, ohoho! Ce-mi da Nicu e nimica toata”. Sa se planga nu are nici un rost, iar adevarul este ca nu prea are cui. Fratii Lovin, din Vultureni, comuna Ungureni, au ramas ai nimanui. Cel mic are 14 ani, cel mare, aproape 18.
Dusmanii sunt de vina
Tatal lui Sergiu si al lui Nicu a plecat de acasa de trei ani. „De saracie a fugit. Si de nevasta-sa”, il scuza maica-sa, Maria Lovin. „Nu mai stiu nimic de el, continua batrana. A plecat sa faca bani in Italia, dar nu s-a mai intors. A plecat si nora-mea si a lasat copiii singuri. Pe cel mic l-a dus la mama ei in Bucuresti, dar nu a vrut sa stea. E obraznic. Nicu il bate ca sa nu apuce pe drumuri rele”. Asa justifica si Nicu tratamentul aplicat fratelui mai mic. „Eu muncesc, ma duc dupa lemne la padure, mai fac un ban, iar el fuge pe drum. Doar nu-l bat tare. Cat sa ma asculte. Cine m-a reclamat imi e dusman. Pe noi ne dusmanesc multi. Parca ce-am facut, sa fiu reclamat?”.
Umilinta l-a durut mai mult decat bataia
Casa in care Sergiu si Nicu au ramas dupa ce parintii au plecat in lume e tare amarata. Pare pustie, la fel ca si curtea. Faci ochii roata si nu zaresti nici un semn de bunastare. Cateva bucati de lemn zac langa trunchi (cat sa arzi intr-o zi de iarna), un cal zgribulit e legat la gard, cainele doarme pe zapada, prea flamand ca sa mai latre. Am batut mult in usa pana cand Sergiu si-a facut curaj sa deschida unor fete necunoscute. In prima incapere apa era inghetata in galeata, ca si florile din geam. In „camera de zi”, mai mult fum decat caldura. Fratele mai mare e la bufet, dar Sergiu, dupa bataia de sambata, nu mai iese pe ulita. Ce poate face un copil intr-o duminica dupa-amiaza? Pazeste sa nu se stinga focul. A prajit doua pulpe „cumparate de Nicu” si asteapta seara, sa se culce. „Nu avem televizor, nici curent electric, spune Sergiu. Mai stam ceva vreme la lumanare, dar, de obicei, pe la sase-sapte ma culc. Temele le fac pe lumina”. Dirigintele baiatului, Rudolf Iantschi, il apreciaza pentru istetime. „Invata binisor, tinand cont de conditii. E zvapaiat, dar nu-i mai rau decat altii”. Sergiu nu face mare caz de bataia luata, dar l-a durut umilinta. Ii e rusine ca l-au vazut oamenii de pe ulita si din „cursa” legat de caruta. „Mama ma batea, la Bucuresti mamaia era tare rea, Nicu se supara si el. Vreau sa treaca anul si sa ma duc la scoala la Bacau. Vreau sa intru la un liceu sportiv, sa joc fotbal”, spune Sergiu. Sta rezemat de caruta, rasuceste in maini lantul cu care a fost legat si viseaza: „Eu n-am sa-mi bat copiii. Si nici n-am sa-i pun toata ziua la munca”.Scris de Doina MINCU
