17 noiembrie 2024

Saracia s-a nascut la sat

De doua decenii auzim ca in mediul rural nu exista locuri de munca si ca ar trebui ca autoritatile locale sa atraga investitori acordându-le facilitati, cum ar fi scutirea de taxe, transmiterea de terenuri in comodat etc. Desigur, e vorba despre investitori care ar crea locuri de munca, nu despre cei care construiesc un podet, apoi pleaca. Investitori care ar infiinta o fabricuta de mobila, de papuci de casa sau de termopane, in acea zona saraca.

Problema e ca primariile, la fel de sarace, nu-i pot scuti de taxe si impozite pe investitori deoarece acestia sunt singura sursa importanta de venit a comunei. Se mai vorbeste, de asemenea, despre primari buni si primari slabi, desi nu avem niste criterii obiective pentru a-i clasifica. Ne putem baza, insa, pe observatie. Primarii slabi sunt, totdeauna, din Opozitie. Dar nu-i suficient sa fii la Putere.



Primari buni sunt cei care si-au burdusit masina cu produse traditionale si au pornit spre Capitala, unde au stat zile intregi pe scaunel, la usa unui director din minister sau a unui secretar de stat ori, poate, la fiecare, pe rând, pentru a cersi fonduri. Unii au avut noroc, altii nu, caci taman când ar fi trebuit sa se deconteze lucrarile s-a schimbat Guvernul. “Primarul bun” a ramas cu datorii sau cu scoala neterminata, iar inamicii politici cu demagogia.

Totusi, care ar fi solutia ca si satul sa se dezvolte? Ma gândesc ca nu e nevoie de un program special, ci de niste masuri care sa faca parte dintr-un plan national si care sa nu impovareze bugetul local. Cum poate o primarie sa scuteasca de taxe un agent economic când din acei bani trebuie sa pietruiasca drumurile si sa renoveze scolile? Ne lipseste un plan national, cu masuri coerente, care sa urmareasca obtinerea de schimbari intr-un deceniu, chiar doua, perioada in care Guvernul (sau guvernele) sa reduca treptat ajutoarele sociale, pe masura ce tot mai multi locuitori din mediul rural devin angajati.

Nu exista insa un astfel de plan, care presupune timp si rabdare, caci politcienii nu au nici timp, nici rabdare. In noiembrie 2014 am avut alegeri prezidentiale, in 2016 vom avea alegeri locale, iar pe finalul anului, alegeri parlamentare. Trebuie sa dam plebei ceva acum, imediat, sa mai aruncam niste covrigi, niste promisiuni, altfel nu vom iesi, isi spun politicienii. Ce se intâmpla cu România peste doi, patru, sase ani? Mai vedem! Plan national, regionalizare, dezvoltare echilibrata a regiunilor? Doar vorbe, expresii folosite din patru in patru ani, in campanie. Ne lipseste planul din cauza ca ne lipsesc oamenii de stat ca Spiru Haret sau Nicolae Iorga, politicienii patrioti carora sa le pese de popor si de tara si despre care sa se vorbeasca cu respect si peste un secol.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014