Evanghelia se deschide cu trimiterea celor doisprezece în misiune. Toţi sunt trimişi, nimeni nu este exclus, aceasta arată că vestirea Evangheliei nu este rezervată numai unor membrii din comunitate. Ucenicul care nu simte nevoia de a împărtăşi cu alţii darul primit, probabil nu este încă convins că, descoperindu-l pe Cristos, a descoperit comoara cea mai preţioasă.
Apostolii sunt trimişi „doi câte doi“, nu pentru a-şi ţine companie, dar dintr-un motiv teologic. Creştinismul nu poate fi trăit decât în comunitate, iar pentru a constitui o comunitate este necesar să fie măcar două persoane. Evanghelizarea nu este niciodată opera unor oameni singuri care predică propriile intuiţii sau inspiraţii personale. Cine vesteşte Evanghelia trebuie să se menţină în comuniune cu Biserica.
Apostolilor le este conferită o putere. Poate ne surprinde că Isus nu le dă puterea de a comanda, de a da legi. Unica putere care le este conferită este cea exercitată de Isus: să poruncească spiritelor necurate. Prin „spirite necurate” se înţelege toate acele forţe care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de viaţă, care trezesc în noi sentimente rele şi cauzează violenţe şi nedreptăţi. Din înfruntarea cu aceste forţe rele care domină lumea, comunitatea creştină va ieşi victorioasă, pentru că Învăţătorul ei a investit-o cu o forţă irezistibilă, însuşi Spiritul său.
Ucenicilor li se cere o mărturie de viaţă austeră, sobră, fără lux. În joc este însăşi credibilitatea misiunii. Iar atunci când vor fi alungaţi trebuie „să-şi scuture praful de pe picioare“. Era gestul pe care fiecare israelit îl făcea când, părăsind pământul păgânilor, intra în ţara sfântă. Exprima astfel convingerea că e necesar să se elibereze chiar şi de praful lor. Isus sugerează ucenicilor săi să facă acest gest nu ca un semn de refuz sau de dispreţ, dar ca o mărturie pentru ei.
Adevăraţii apostoli sunt atenţi să nu forţeze libertatea celorlalţi. Datoria lor nu e de a obţine convertiri numeroase, ci de a vesti cu fidelitate Cuvântul lui Dumnezeu. Adeziunea sau refuzul, roadele mai mult sau mai puţin abundente nu depind de ei, ci de tipul de teren pe care vor împrăştia sămânţa Cuvântului, cu abundenţă, cu respect şi bunătate.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
