Ne-a ferit de boli de pe vremea când porcii se creșteau doar bio, în gospodăriile proprii. Când bălegarul era singura sursă de îngrășământ, iar legumele și fructele aveau alt gust. Săpunul de casă se mai prepară încă, artizanal, în zonele unde se mai cresc animale. Și cenușa din sobă se mai folosește ca leșie. Bine, poate fi utilizată și ca deparazitar de păduchi la găini, sau ca îngrășământ în grădină, dacă aveți un sol prea acid.
Simțul practic al țăranului i-a inspirat probabil pe filozofi, cu teoria că „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.” Dar cu ce consecințe? Nu ai să găsești în magazine așa ceva. Săpunul de casă se vinde în forma brută, parfumat natural cu plante din flora spontană, prin târguri sau la piață. În general în zonele unde plantele medicinale, culese la vremea lor și păstrate în așa fel încât să nu-și piardă proprietățile vindecătoare, sunt la mare căutare. Rețeta de preparare este veche. Pe cât de simplă, pe atât de complicată. Se găsesc tot mai greu ingredientele naturale. Internetul este plin cu oferte pentru săpunuri home-made. Au la bază alte săpunuri date prin răzătoare, la care se adaugă uleiuri esențiale, turnate în forme artizanale. Deja conțin mai multe chimicale!
În Piața Centrală, sus, unde sunt flori, miere de albine și mieji de nucă, micii producători autentici vin și cu alte produse. Sunt conservate tot după rețete moștenite, specifice tradiției locului unde au copilărit. De la rădacini de plante cu remedii medicinale, murături la borcan, semințe de soreancă și bostan. Nelipsită, punguța cu ouă de găină, abia sustrase din cuibar. Ardei iuți, hrean ras, siropuri sau dulceață din fructe. Calupurile de săpun în diferite nuanțe, preparate în acasă, sunt rare. Prețul unuia este de 10-15 lei. Înseamnă că sunt la mare căutare.
Nu înțeleg de ce să te rușinezi de munca ta? Cei mai în vârstă au rămas cu acel bun simț incorigibil. Nu vor să le apară numele sau chipul în ziar. Dar sunt deschiși la dialog. Ce vor spune colegii fiului sau fiicei lor, cu diplome, realizați astăzi, dacă află ca tatăl… sau mama vând în piață? Să mai adune ceva la pensie pentru a-i ajuta tot pe ei? Tinerilor niciodată nu le ajung banii.
Doamna „Elvira” și domnul Dan stau la tarabe alăturate de mulți ani. Rețetele preparării săpunului de casă sunt aceleași. Cantitățile sunt totuși diferite. Doamna „Elvira” spune că „se pun 3 kile de grăsime la un un kil de sodă”. Cam asta-i proporția.
Dan mai adaugă ceva sodă caustică. Aproape un kil?! Asta, justifică el, „din cauza faptului că nu mai este de calitate, la concentrație. Mai ales la cea din fulgi, vândută la pungă”, în magazinele de profil din comerț. Mergem pe prima variantă: „La un cazan intră 10 kile materie primă! Grăsime de porc, șuncă, ceva oase pentru gelatină, să se lege… Trebuie puse la dospit de seara. Foc faci sub pirostii, afară. Îi toxică soda! Său de oaie nu știu dacă se pune. N-am avut oi, dar nu cred. Lași până dimineața. Fierbe singură. Soda aceea mănâncă tot. La porția aia trebuie pusă și apă, că dacă focu-i tare, dă pe dinafară. Dacă scade prea tare, o arunci! Ai muncit degeaba. Trebuie s-o ții de ici până ici, că fiertura se umflă sau scade. Cazanul să fie supravegheat tot timpul. Dacă nu fierbe cum trebuie de două ori, ca să se lege, nu iese! Am pățit-o odată! M-am dus oleacă în casă să mai fac câte ceva. A fost focul prea tare. Pusesem niște chrestea, de aia de brad. Cât a curs…! Când e spre gata, se adăugă zeamă de urzică oparită – bună la mătreață și întărit părul, mentă sau pelin pentru săpunul de rufe. Alungă puricii. Mestecăm bine. Totul este gata când zeama rămâne la fund și săpunul se ridică. Îl turnam în forme și-l lăsam la răcit încă o zi. După cel puțin o lună de stat la uscat, este bun de folosit. Ce vindem noi este mai sănătos decât vă așteptați de la multe săpunuri ieftine din magazin.”
Leșie = soda caustică = hidroxid de sodiu (NaOH)
Generația mai tânără, muncită la țară pe vremea când se mai făcea școală, este mai bine documentată. Noroc și de înțelepciunea bunicilor. Neluțu are mica lui afacere tot pe lângă piață. „Cine mai crește un porc acum nu mai face săpun. Untura o pune în borcan de 800 și merge în târg de o vinde. E căutată pentru prăjituri. Înainte era PROTAN-ul, întreprindere de stat înființată în anii ’50, pentru procesarea deșeurilor animale. Acolo din mortăciuni, în afară de clei se făcea și săpun. Mai țineți minte când intra trenul în Mărășești ce miros era? Acasă nu făcea nimeni săpun din oase. Aveam o vecină care folosea cenușa din vatră, cernută, să facă leșie. Lua și de la noi. Este foarte eficace, conține mult potasiu, pentru că dizolvă ușor petele de grasime. Dar procedeul de preparare este foarte greoi. Noi spălam covoarele cu fosfat. Se găsea pe la CPL, la Letea. Acuma ai de toate. Uite detergent! Scăpi recipientul pe jos, se varsă tot, în două minute nu mai miroase! Păi cum era înainte Rexona? Îl puneam în șifonier, printre haine. Păstra parfumul pulovărul o săptămână. Și Kentul cum mirosea odată? Știa toată lumea ce-ai fumat! Ardea țigara singură dacă ațipeai, de-ți dădea foc la pat. La mașina de spălat la fel. Diferență ca între lumânările din ceară și cele din parafină. Când deschizi cumva e perfect. De la balsam. Când s-a uscat cămașa, miroase a amoniac. Sunt dezamăgit că totdeauna, când apar promoțiile, calitatea există. Se reduce la jumătate după câteva luni. Piața din România este invadată de produse contrafăcute, vândute prin marile magazine.” Nici săpunul de casă nu mai este ce a fost, vândut ca atare, dacă pui în el detergenții din comerț. Și continuăm să credem în produse bio.
