Săptămâna 22 mai – 26 mai a.c. este perioada de desfăşurare a evenimentului organizat de Poliţia Română la nivel naţional, sub titulatura „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
„Săptămâna prevenirii criminalităţii” implică organizarea unor activități preventive, obiectivele vizate fiind sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Evenimentul va avea un caracter unitar, tematica fiind din domeniile de referinţă selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2023.
În intervalul calendaristic 22 – 26 mai 2023, la nivelul tuturor subunităţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o alta temă, astfel:
22 mai – Activităţi dedicate siguranței copiilor;
23 mai – Activităţi dedicate siguranței on-line;
24 mai – Activităţi dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului;
25 mai – Activităţi dedicate prevenirii disparițiilor de minori/ plecărilor voluntare de acasă;
26 mai – Activităţi dedicate prevenirii violenţei domestice.
Prin temele abordate în cadrul evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, poliţiştii doresc să concentreze un număr cât mai mare de întâlniri cu cetăţenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, în colaborare cu partenerii – autorităţi locale, unităţi de învăţământ sau mass-media, cetăţenii să fie informaţi despre necesitatea adoptării unei conduite de autoprotecţie în vederea reducerii riscului de victimizare.