22 octombrie 2024
ActualitateSanitas nu crede in vorbe

Sanitas nu crede in vorbe

Federatia Sanitas nu a renuntat la actiunile de protest. Sindicalistii stau cu arma la picior si asteapta ca promisiunile guvernantilor sa apara negru pe alb in acte normative. „Noi nu mai avem incredere in guvernanti, ne-a declarat Aurel Cretu (foto), liderul bacauan al Sanitas. Am amanat doar manifestarile si greva pana la semnarea documentelor care sa legifereze intelegerea. Dorim ca presedintele Basescu sa fie garantul a ceea ce am obtinut la negocieri si a faptului ca Sanatatea va primi 4-5% din PIB”. Practic, negocierile dintre Federatia Sanitas si Ministerul Sanatatii Publice se incheie vineri, 14 noiembrie, dar potrivit proiectului de acord cu ministrul Eugen Nicolaescu, s-a obtinut o majorare de maximum 20 la suta pentru salariile mici. „Noi am fost fideli revendicarilor initiale, a explicat Aurel Cretu. Principalul nostru obiectiv a fost sa obtinem un venit crescut pentru debutantii in profesie.” Vor creste insa, pe mai multe cai, veniturile tuturor categoriilor de personal din sistemul snitar, chiar daca in procente diferentiate. MSP va acorda o a treia prima de stabilitate incepand din 2009. Aceasta va fi la nivelul salariului minim al functiei. Fiind vorba de salariul majorat, se va ajunge la o prima de 700 lei pentru un asistent si 1000 lei pentru un medic primar. Ministrul Nicolaescu a fost de acord si cu acordarea primei de vacanta, la nivelul salariului din luna anterioara celei de concediu. Sporul de preventie a crescut si el de la 11% la 14-15% si va fi acordat si personalului care nu l-a primit pana acum. „Daca adunam venitul astfel obtinut, observam ca ne apropiem de procentul de majorare dorit de noi”. Zilele acestea, sindicalistii stau cu ochii pe guvern si asteapta ca promisiunile sa se concretizeze.D. Mincu





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img