17 noiembrie 2024

Sanatate pe card

Am in portofel un card de sanatate, dar nu sunt lamurit deplin ce beneficii imi aduce. Mi se spune la televizor ca acest card reprezinta transparenta actului medical. Un mijloc de control mai riguros a banilor asiguratilor. Si toate astea, in timp ce surse oficiale spun ca din sistemul de asigurari se volatilizeaza sume colosale, iar Statul baga mâna adând in punga asiguratilor ca sa astupe gauri financiare din alte domenii, produse din propria-i incompetenta.

Recunosc, nu sunt stâpân pe toate beneficiile tainice ale acestui card. Tot ce stiu bine si apasat este ca in unele spitale mori de foame daca nu ai apartinatori. Ca pastilele sunt rationalizate. Sau ca bolnavii inca mai stau câte doi in pat. Dar acestea nu se vad pe transparentul card de sanatate. Asa cum pe card nu se vede nici faptul ca la un anumit spital din Bucuresti unde mi-am tratat ceva betesuguri – de prestigiu de altfel – am dat spaga in stânga si in dreapta, mai ales la asistente medicale, dar si la medici. Nu fiindca imi place sa fac asa ceva, ci fiindca asa e obiceiul casei.



Sistemul cardului de sanatate merge cu hopuri si gâfâieli, cum ne-au obisnuit de altfel toate sistemele puse la cale de Stat, cu cheltuieli enorme. Si asta, pentru ca a fost amânat de nenumarate ori si pentru ca accesarea greoaie a sistemului prelungeste dureros timpul de asteptare pentru bolnavi.
Sistemul cardului poate duce cu gândul la o alta asa-zisa incercare de a imbunatati starea de sanatate a populatiei. Si anume, acel program de analize gratuite care nu revelau mai nimic si care i-a facut pe multi sa creada ca sunt sanatosi tun, in timp ce boli parsive ii macinau abscons.

Cardul de sanatate, salariile sporite pentru medici in incercarea de eradicare a spagii, rateul cu programul de analize, toate acestea ar trebui sa contureze o mult-dorita reformare a sistemului medical. Problema este ca sistemul medical insusi nu doreste sa se reformeze. Si cum dragoste cu sila nu se poate, mi-e teama ca noi, pacienti sau nu, vom ramâne in continuare sedusi si abandonati de himera unui viitor mai sanatos pentru medicina noastra cea de toate zilele.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014