15 noiembrie 2024

Alungaţi din parcările publice, vânzătorii de autoturisme s-au aciuat în parcările marilor magazine • ce măsuri au luat unii administratori?

Samsarii auto expun la supermarket

De ceva timp, băcăuanii care merg la cumpărături dau cu ochii de mașini parcate, multe cu numere roșii, cu prețul afișat pe bord. Nu sunt ale vreunui dealer auto local, nici premii puse la bătaie de supermarket-uri, ci mașini second hand-uri plasate de samsarii auto, după ce aceștia au primit „interzis” din partea autorităților locale. În mod evident, situația este oarecum stânjenitoare pentru clienții magazinului care, poate, nu găsesc, mai ales în zilele mai aglomerate, un loc unde să-și lase mașina. Într-o situație și mai încurcată sunt puși directorii magazinelor care, în repetate rânduri, au încercat să rezolve cumva problema. Prin urmare, unele hypermarketuri au instalat bariere la intrările în magazine, mai nou chiar și în parcările amenajate la subteran, unde spațiul de parcare este mult mai limitat decât la cele din aer liber. Aici, obișnuiau să-și lase mașinile și băcăuanii care nu fac neapărat comerț cu mașini la mâna a doua, ci care doreau să aibă dimineața, la prima oră, mașina uscată, cu motorul dezghețat care să pornească la prima cheie. „Probabil, o să punem și noi astfel de bariere, cum am observat că s-a întâmplat și la alte obiective din rețeaua noastră sau de la concurență. Deși, nu cred că va rezolva problema. De exemplu, la un magazin din zona «Autogară», a fost pusă de multă vreme barieră și, ce credeți?, a fost ruptă la puțin timp”, spune directorul de magazin de la un cunoscut retailer.


Problema autoturismelor „uitate” spre vânzare în aceste locuri a ajuns și la urechile directorilor din Capitală ai acestor mari retaileri. Din păcate, nici la acest nivel nu a putut fi rezolvată problema. „Au fost făcute demersuri inclusiv la autoritățile locale, dar se pare că lucrurile sunt mult mai complicate. Deși parcarea este a noastră, are un regim public, dat fiind faptul că ne adresăm populației. Ca atare nu poți cere să intervină autoritățile locale pentru a rezolva neajunsul”, mai spune directorul de magazin.





Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014