– echipamentele performante, în valoare de aproape 30.000 de euro, vor ajuta la salvarea bebeluşilor născuţi prematur – la eveniment a participat şi Amalia Năstase, ambasador Salvaţi Copiii
De ieri, Maternitatea Bacău are în dotare un incubator performant, trei monitoare pentru funcţii vitale şi două lămpi de fototerapie, toate atât de necesare pentru salvarea copiilor care sunt născuţi prematur.
Această aparatură medicală, în valoare de circa 30.000 de euro, a fost donată de Organizaţia Salvaţi Copiii, un partener mai vechi al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău.
„Ne bucurăm că am ajuns astăzi aici cu o nouă donaţie. O prioritate a Organizaţiei Salvaţi Copiii o constituie reducerea mortalităţii infantile şi am început să activăm în acest domeniu din 2012, iar progresele au devenit vizibile. Activitatea echipei din Bacău este foarte intensă, sunt foarte multe naşteri şi o rată ridicată de prematuritate”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România. De aceste echipamente vor beneficia şi copiii din judeţul Vrancea, pentru că Maternitatea Bacău deserveşte şi acest judeţ.
„Într-o concentrare atât de mare de copii, cum este la noi, pentru că primim copii din două judeţe, tot timpul vor fi copii grav şi sigur statisticile sunt altfel decât în alte judeţe. Dar este important să dezvoltăm şi în comunitate această educaţie sanitară care să permită copiilor care pleacă de la noi şi care sunt deosebiţi, cu nevoi deosebite, să supravieţuiască şi acasă. Este un proiect la fel de important ca şi cel de dotare al maternităţii”, a precizat dr. Camelia Husac, şef Secţie Neonatologie, SJU Bacău.
„Maternitatea din Bacău este un punct important din această zonă a ţării. Anul trecut, din cei aproape 3.500 de copii care au venit pe lume aici, 720 au avut nevoie de terapie intensivă, iar 404 s-au născut prematur. Aceste lucruri spun totul despre necesitatea existenţei unor echipamente performante în secţia de Neonatologie şi vă mulţumim pentru lucrurile pe care le faceţi pentru maternităţile din ţară”, a declarat Adrian Popa, manager SJU Bacău. În judeţul Bacău, rata mortalităţii infantile este de 8,5 la mie, sensibil mai ridicată faţă de media naţională de 7,3 la mie, însă medicii fac tot ce pot pentru a salva cât mai multe vieţi.
„Aparatura medicală este baza, este unealta medicului. Nu poţi să salvezi vieţi, dacă nu ai cu ce să lucrezi şi pentru asta vreau să vă mulţumesc că aţi venit în întâmpinarea nevoilor noastre şi ne ajutaţi să salvăm vieţi”, a completat şi dr. Raluca Ioana Dinu, director medical SJU Bacău. Cel mai mic bebeluş prematur născut la Maternitatea Bacău a avut 500 de grame, acum are doi ani şi este foarte bine.
Organizaţia Salvaţi Copiii a mai donat Maternităţii Bacău şi în 2014 două monitoare de funcţii vitale şi un pulsoximetru, în valoare de 7.000 de euro. Anul acesta a dotat 38 de maternităţi din 32 de judeţe, cu echipamente medicale în valoare totală de peste 700.000 de euro, iar în cei şase ani de când se derulează acest program în beneficiul maternităţilor, peste 3 milioane de euro au fost investite pentru achiziţionarea de aparatură medicală atât de necesară. (Geta P.)
„Dorim să continuăm acest program şi este absolut necesar să continuăm investiţia. Fiecare şef de secţie vrea mai mult şi are dreptate pentru că acum tehnica a avansat atât de mult încât toate cadrele medicale nu-şi pun doar problema supravieţuirii ci supravieţuirii fără sechele sau alte probleme de sănătate. Aşa că, facem un apel către companii, către toţi cei care pot să direcţioneze din impozitul pe profit către acest program, pentru că dacă nu asigurăm dreptul la viaţă al copiilor, despre ce alte drepturi am putea vorbi.”
Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România
„Noi cam facem turul ţării de vreo şase ani, timp în care am cunoscut foarte mulţi oameni ca dumneavoastră (n.r. – cadre medicale) care ar face mai mult pentru copii, dacă ar avea cu ce. Noi am încercat să strângem aceşti bani din donaţii, au fost donaţii şi de 2 – 3 lei şi de mai mulţi bani şi ce este important este că tot ce am strâns sunt de la oameni ca şi mine, ca şi dumneavoastră. Este important că am reuşit să arătăm ce rezultate am avut cu această campanie şi în felul acesta şi companiile şi oamenii au avut încredere în fiecare an să direcţioneze fie cei 20 la sută din impozitul pe profit, fie cei 2 la sută din impozitul pe venit.”
Amalia Năstase, ambasador Salvaţi Copiii România
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.