-minerii spun că s-au săturat să coboare în subteran pentru salarul minim pe economie
Timp de câteva ore, extracția și livrarea de sare au fost sistate din cauza protestului minerilor. Nemulțumirea ortacilor era cauzată de salariile mici, care nu depășesc 2.000 de lei, în ciuda condițiilor dificile de muncă.
Cei 38 de angajați de la Târgu Ocna s-au alăturat minerilor de la salinele Praid și Slănic Prahova. Minerii acuză inechitățile create de modificările legislative din ultima perioadă, angajații cu vechime încasând salarii aproape egale cu cei care abia au intrat în sistem.
„Din fericire, nu s-au creat disfuncționalități procesului de extracție. Am ajuns la o concluzie, astfel încât, până seara nu a fost nicio pierdere la producție”, a declarat Ionel Ilie, directorul salinei Tg. Ocna.
Minerii cer majorarea salariilor cu 20% şi aplicarea unei salarizări care să facă diferenţa între categorii de muncitori. În primă fază, negocierile dintre cele două părți au eşuat. La ora redactării articolului, reprezentanții salariaților se aflau încă la București unde purtau discuții cu directorul general al societății Salrom și cu întregul executiv al companiei de sare.
Protestatarii aşteaptă rezultatele întâlnirii, iar în funcţie de decizia conducerii vor hotărî dacă vor continua sau nu greva.
Protestul a intervenit în contextul aglomerării salinelor cu solicitări din partea societăților de deszăpezire și a primăriilor din țară. Din fericire, protestul minerilor nu a afectat activitatea drumarilor, minerii hotărând să se întoarcă la lucru, evitându-se, astfel, o criză a sării.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.