La primele ore ale diminetii de ieri, circa 700 de salariati ai combinatului de cauciuc sintetic s-au adunat in fata pavilionului administrativ. Multimea astepta un raspuns favorabil de la Bucuresti privind cererea de antrepozit fiscal inaintata de catre conducerea uzinei de cauciuc. In urma cu doua zile, liderul sindical Vasilica Udrea s-a deplasat la Ministerul Finantelor Publice in incercarea de a obtine o audienta la ministrul de resort, urmand sa transmita un raspuns salariatilor. Nemultumiti de lipsa unui raspuns clar, cei 700 de salariati au procedat la blocarea drumului national Onesti-Adjud, in dreptul sensului giratoriu de la pasarela de pe Calea Marasesti. Protestatarii au afisat chiar si o pancarta pe care se putea citi „Vrem sa muncim!” si „Hotii!”. Pentru a preintampina o eventuala degenerare a protestului salariatilor Carom, au fost mobilizate mai multe echipe de politisti si jandarmi. Caile de acces spre locul protestului au fost puse sub supravegherea politistilor, care, la primele ore, potrivit spuselor unor soferi, nu au permis accesul taximetrelor spre zona din vecinatatea Carom. „Nu ne-au dat voie sa trecem, nici pe Calea Marasesti, nici pe varianta. Or, cele mai multe comenzi le-am avut din zona vecina Carom-ului. Abia mai tarziu ni s-a dat voie sa trecem”, ne-a precizat un taximetrist. Comisarul-sef al Politiei Onesti, Emil Morosanu, a precizat ca
s-au luat toate masurile pentru prevenirea oricaror probleme legate de fluenta circulatiei. „Intersectiile au fost asigurate cu lucratori ai politiei, pentru prevenirea blocarii traficului rutier. Circulatia rutiera nu a fost afectata. Initial, a fost blocata calea spre Adjud, dar, in urma discutiilor purtate cu oamenii,
s-a reusit eliberarea acestei cai de acces”, ne-a declarat comisarul-sef. Conducerea organizatiei de sindicat a fost prezenta, alaturi de salariati, inca de la orele 8,00. „Asteptam un raspuns de la Bucuresti la solicitarile noastre”, ne-a declarat liderul sindical Vasilica Udrea. Catre orele 12,00, numarul protestatarilor s-a mai redus, acestia continuand sa picheteze zona, in grupuri dispersate.Scris de Catalin BUZINCHE