15 noiembrie 2024

Sa vina Supercupa la Bacau!

HCM Constanta – Stiinta MD Bacau, Brasov, ora 17

Stiinta Municipal Dedeman Bacau joaca astazi din nou cu un trofeu pe masa impotriva celor de la HCM Constanta. Pâna acum, bacauanii n-au reusit sa câstige in fata campioanei intr-o astfel de partida, dar azi lucrurile par sa stea mult mai bine pentru echipa pregatita de Mateo Garralda.



Constantenii traverseaza o criza financiara fara precedent si nu este exclus ca finala Supercupei sa fie ultimul meci al lor.

De altfel, campionii nu au putut legitima niciun jucator strain in aceasta vara, iar fata de finala de poveste a Cupei României, câstigata dupa prelungiri si aruncari de la 7 metri, si-au pierdut piesele grele de la linia de 9 metri: Simicu, Csepreghi si Criciotoiu.

De partea cealalta, Stiinta vine dupa evolutii oscilante in turneele de pregatire si abordeaza jocul cu un optimism moderat. ”E adevarat ca unii dintre cei mai buni oameni le-au plecat, dar au ramas câtiva jucatori experimentati si valorosi. Pe mine nu ma intereseaza impotriva cui joc, eu intotdeauna vreau sa câstig si sa dau 100%.

Cu siguranta nu ne va fi usor, trebuie sa fim concentrati 100%, sa dam tot ce avem mai bun din noi si sunt convins ca putem sa invingem”, a spus pivotul estonian Martin Johannson.

”Sunt nerabdator sa joc acest meci. Vom merge acolo sa ne luptam si sa dam totul pentru o victorie. Totul e sa dam tot ce putem, astfel nu vom putea fi dezamagiti indiferent de rezultat”, l-a completat Mikk Pinnonen.

Dupa ce l-a pus pe liber pe croatul Gorenac, Mateo Garralda nu-l va avea la dispozitie decât pe Michelin Celestin pentru postul de inter dreapta, ceea ce ar putea fi o problema.

In plus, constantenii reprezinta o necunoscuta pentru multi din handbalistii Stiintei, in conditiile in care au jucat un singur amical in aceasta vara (26-24 cu Steaua) si acela cu portile inchise. Vicecampioana nu va conta pe serviciile lui Ionut Ramba (accidentat), in timp ce Alin Câmpan si Josep Masachs sunt incerti.

Stiinta Municipal Dedeman Bacau se afla, poate, mai aproape ca oricând de primul trofeu al echipei. Cu maximum de concentrare si determinare, Ionut Rotaru si compania pot scrie istorie. Hai, Stiinta ! Aduceti Supercupa la Bacau !

Horia Alexoae




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014