Să ţii întunericul sub control

Am zile colorate, pe care le iubesc, pentru că totul îmi merge bine, altele sunt într-un griu alburiu, au ceva ceţos, nelămurit, nu-mi promit nimic, iar de cele negre nu vreau să-mi amintesc. Şi am zile când mă trezesc cu o melodie în cap, dansez pe ritmurile ei şi plec la treabă cu o stare sprinţară, senină, pe care-mi place s-o transmit celor din preajma mea. Unul dintre cântecele lui Santana, de pildă, „Corazon espinada” îmi pune sângele în mişcare întotdeauna, îmi ridică tonusul, dar îmi plac la fel de mult şi „Black magic woman” şi „Smooth” (ft. Rob Thomas), în fine, Cosmic Carlos, Carlos Nebunul, cum este supranumit, se află mereu pe lista preferinţelor mele. Pentru că este un chitarist genial şi un om de o mare bogăţie interioară, care mi s-a dezvăluit în autobiografia sa, publicată şi la noi sub titlul „Tonul universal”. Cântăreţul care a ştiut atât de bine să topească într-un tot seducător rock-ul cu rimurile de jazz latino, recunoaşte, dintru început, că, „pe vremuri, eram o persoană exagerată şi greu de controlat”.

Cu o sinceritate, crudă, pe alocuri, aminteşte despre furiile, spaimele lui, despre orgolii şi lipsa de speranţă, despre neîncrederea în sine. Se vedea fără nicio valoare, şi parcă se juca de-a v-aţi ascunselea cu el, până într-o zi când i s-a ridicat vălul de pe ochi şi a început să înţeleagă ce anume îi făcea rău. Santana spune că a fost aidoma unui şarpe care s-a lepădat de pielea sa veche. Care la el însemna „vină, ruşine, pedeapsă, condamnare, frică”. Iar noua piele i-a adus frumuseţe, eleganţă, rafinament, îndurare, demnitate. O metamorfoză uluitoare, un adevărat dar ceresc pentru cântăreţ, el vorbind mult despre divinitate în cartea sa, invocând iubirea supremă, căreia el i-a dat numele de „Ton universal”. Odată ce-l descoperi, ce-l asculţi, egoul dispare, iar energia preia controlul. „Îţi dai seama că nu eşti singur, că eşti conectat cu toţi ceilalţi. În viaţa fiecăruia există o cale de a primi Tonul universal, însă prea puţini îi permit să ia naştere. Cei mai mulţi oameni o anulează prin lucruri care sunt mult mai importante pentru ei, precum banii, faima sau puterea.”

Despre muzica lui, Cosmic Carlos spune că ea vine prin el direct de la Creator, şi că o foloseşte pentru ca oamenii „să recunoască divinitatea şi lumina care se află în ADN-ul lor”, el nefiind decât un simplu intermediar. Îmi place modestia acestui cântăreţ legendar, care îşi recunoaşte modelele şi le aduce omagiul său, purtând pe tricourile lui chipurile acelora care nu mai sunt: John Coltrane, Bob Marley, Billie Holiday, Miles Davis, ei continuând să inspire oamenii, să aprindă scânteia, să găsească binecuvântări şi miracole, fiindcă sunt „nemuritori, vii într-un prezent etern”. Carlos Santana a reuşit, aşa cum şi-a propus, să scrie o carte tonică, onestă şi elegantă, luminoasă. În care să nu fie regrete, resentimente, vinovăţii trecute. Pentru că, izbânda lui cea mai mare, după cum mărturiseşte, este păstrarea întunericului, pe care toţi îl avem în noi (sub diferite chipuri, egoism, invidie, lăcomie, josnicie, furie, care nu e decât o frică mascată), sub control. Iată şi îndemnurile pe care şi le adresează după revelaţiile sale, după ceea ce a învăţat din lecţiile vieţii: „Fii un instrument al păcii, un gentleman cu orice preţ. Bucură-te, distrează-te. Învaţă să-şi asculţi vocea interioară şi nu te intoxica cu tine însuţi. Păstrează-ţi întunericul sub control!”