De unde termenul?
L-am pus în oglindă cu altul, prezent într-o lucrare cu un titlu fulminant: „Deşcolarizarea României”. Am privit-o ca obiect cultural (copertă, imagine de contact, editură – „Ideea europeană”, Bucureşti, 2020, colecţia „Istoria mentalităţilor”, cu recomandare de la Revista „Contemporanul”) şi o bănuiam o broşură cuprinzând opinii pe marginea reformelor din învăţământul românesc, de nestăvilit. M-am înşelat: are 462 de pagini, cu trei capitole majore şi unul de concluzii („pentru mâine”), culminând cu un „Plan de bătălie” (pe 16 pagini). În acest perimetru ne situăm şi noi cu parafraza reşcolarizării, centrată pe suferinţele limbii române.
Sub lupă, noua gramatică şi şcoala noastră
Absolut meritorie este analiza pe care o întreprinde intelectualul ieşean asupra reformei lingvistice iniţiate şi desăvârşite de Academia Română, concretizată în ediţia din 2005 (revăzută, în 2008) a Gramaticii limbii române. Este practic o altă gramatică, revărsată ca un şuvoi în manualele de gimnaziu şi bulversând deopotrivă pe experimentaţi şi pe începători. Ceea ce nu a prea făcut breasla profesorilor de limba şi literatura română a realizat un istoric, redactor-şef al Revistei „Convorbiri literare”. Mircea Platon critică manualele alternative, care au întors spatele celor „concepute după gramatica tradiţională”, nepăstrând „ce a fost bun, clar şi bine sistematizat în manualele vechi”, menit a-l „scoate la lumină pe cel rătăcit în nepricepere”. Domnia Sa contabilizează aplicat minusurile: la clasa a VII-a, „deschiderea unităţii cu noţiuni de sintaxă a frazei este cel puţin curioasă, cât timp ultima unitate propune studierea sintaxei propoziţiei”; la clasa a VI-a, „după subiect se studiază complementul şi prepoziţia, apoi substantivul cu toate funcţiile sintactice, deci părţile de propoziţie sunt urmate de părţi de vorbire”; la clasa a V-a, „se studiază întâi atributul, apoi prepoziţia şi apoi subiectul” etc.
Îmbogăţirea vocabularului sau act de înstrăinare?
Dacă ordinea studierii unităţilor lingvistice este remediabilă, cea mai mare pierdere se înregistrează la nivelul terminologiei. S-a renunţat la „termeni consacraţi, uşor de înţeles” şi s-au introdus „cuvinte sau structuri care nu sunt nici mai clare, nici mai eficiente”. Nu se mai vorbeşte despre funcţii sintactice, ci despre posibilităţi combinatorii ale părţilor de vorbire; modurile nepredicative au devenit forme nepersonale; clasica propoziţie enunţiativă este acum enunţ asertiv; pronumele de întărire, articolul posesiv-genitival ş.a. au intrat în vocabularul pasiv. Al doilea uriaş minus al noii gramatici din şcoala noastră este îndepărtarea de scopul ei esenţial: „toate elementele de gramatică sunt un mijloc de învă]are a limbii române, nu un scop în sine”.
Sunt şanse de redresare?
Mircea Platon cere reînfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, care se poate implica efectiv în reglajul învăţământului. Dar repede…
