În anul de cotitură a umanității, ne pregăteam să marcăm patimile, moartea și învierea Mântuitorului Hristos, singuri, în case, sau în cel mai bun caz, împreună cu familia restrânsă. Și asta pentru că „ceva”, în care mulți n-au crezut, ne-a invadat lumea, topind viețile semenilor de peste tot. Întâmplător sau nu, sfârșitul normalității a debutat odată cu perioada în care creștinii religioși se supun postului sufletului, de curățire a minții și a trupului. Cu gândul la Dumnezeu (unii din inerția tradiției), ne-am străduit, din greu, să facem rost de făina și, mai ales, drojdia, atât de necesare nelipsiților cozonaci. Lumea simțise, pe alocuri, că ceva-ceva se întâmplă, și golise rafturile magazinelor, spre bucuria speculanților fără frică de Dumnezeu. Cine-a avut noroc de-un miel, s-a bucurat și de ofranda către Divinitate. Apoi, în noaptea Învierii, am asistat, de la ferestre, la slujba religioasă, slobozită-n văzduh prin difuzoarele conectate la miracol, strigând neputicioși către necunoscutul din blocul vecin: „Hristos a înviat”. Din când în când, în întunericul nopții, se auzea îngrijorarea „Sunteți bine?”, cel mai adesea, urmată de încurajarea „S-aveți încredere! Totul va fi bine! Dumnezeu nu ne lasă”.
Între timp, anul s-a scurs, cu bune și cu rele, cu încrâncenări, cu multe îndoieli, scepticii plătind, din păcate, un preț nemăsurabil. I-au lăsat în urmă pe lacomi să adune averi, care, oricum, ar fi ignorat, cu desăvârșire, Cele Zece Porunci. Trist este că lumea nu a învățat mai nimic din această experiență terifiantă. N-a prețuit cuvintele Fiului care, cu 2020 de ani în urmă, rostea cu înțelepciune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Fiecare și-a văzut de drumul său, drept sau strâmb, urmându-l pe Dumnezeu Fiul, sau lepădându-se de El până la al treilea cântec al cocoșului. Chiar și așa, de 2 milenii, Dumnezeul tuturor (pe care oamenii îl invocă, cel mai adesea, când le este mai rău), prin iubirea Sa necondiționată, ni L-a trimis pe Fiul Său, din dorința de a ne învăța cum să viețuim pe Pământul pe care ni L-a făcut nouă, oamenilor. Vă invit să ne bucurăm cum se cuvine de marele miracol, și să nu uităm, în veci, de sacrificiul Fiului prin umilire, batjocură şi chinuri, având credința că lumina Învierii este, până la urmă, speranţa că Lumea va birui deşertăciunea. Hristos a înviat!
