Sensibilitatea omului european s-a transformat, a devenit mai intunecata, mai melancolica, dupa cum observa psihologii. Ce ne prevede viitorul, e greu de spus. Dar, dupa cum se vede, lumea a luat-o in alta directie, in sensul unei acute despiritualizari. Traim in era consumismului, oamenii alearga dupa satisfactii materiale, au o lacomie, o frenezie a acumularii de bunuri de consum. De lucrurile mai inalte, de bietul nostru suflet ne amintim tot mai rar, doar in anumite momente, cum sunt cele ale marilor sarbatori religioase. Si asta pentru ca „lumea de azi a pierdut definitiv codurile paradisului si le-a pastrat doar pe cele ale infernului”. Realitatea de toate zilele a devenit parca o prefata a Apocalipsei (violenta, atentate, dictaturi, carnagii, revolutii, greve, saracie lucie si bogatie opulenta, contraste naucitoare, etc.), si nu stiu cum ne mai putem salva de agresiunea timpului in care traim. Ceea ce este profund, delicat si pretios in existenta noastra tine de legatura cu „absolutul fragil”, cu valorile morale, cu bunatatea si iubirea. De altfel, multi filosofi crestini vorbesc despre faptul ca trebuie sa recuperam mai degraba o religie a iubirii decât una care este dominata de normele Vechiului Testament. Mesajul pe care Hristos l-a dat Bisericii nu este un adevar implinit, afirma ei. „Mesajul sau evolueaza istoric”. In sensul acesta, pentru Gianni Vattimo, viitorul apartine „caritatii moral-practice”. El vorbeste despre iubirea care va inlocui adevarul si despre faptul ca, in viitor, crestinismul se va reforma recuperând un mesaj al caritatii, al milei, al compasiunii fata de semeni.
Asa m-am pregatit eu pentru sfintele sarbatori pascale, rasfoind o carte de dialoguri intre doi gânditori, Gianni Vattimo si filosoful-teolog american John D. Caputo, carte ce poarta titlul „Dupa moartea lui Dumnezeu” (Editura „Curtea Veche, 2009) si din care am reprodus, simplificând mult, câteva idei in rândurile de mai sus. Nu pretind ca am inteles chiar totul, nevând prea multe cunostinte in domeniu, dar mi-a facut bine o asemnea lectura. M-am recules, intrucâtva, m-am scuturat de zgura cotidianului, am plonjat intr-un fel de calma si calda inactualitate, atât de binefacatoare sufletului. Si m-am gândit la „absolutul fragil”, spre care trebuie sa tindem, in cautarea luminii, a binelui si a iubirii. Iar in minte, vii si puternice, salvatoare, mi-au rasarit spusele apostolului Pavel: „sa nu ramâi dator cu nimic, doar cu iubire”.
