26 noiembrie 2024

Să ne tăiem gâtul din solidaritate cu Europa?

Uniunea Europeană dorește să ne impună să fim solidari cu țările afectate de criza energetică. În buna tradiție europeană, Bruxelles-ul vrea să ne oprim curentul electric la orele de vârf, să tremurăm în case, să le dăm gazele noastre și, în general, să ne reducem consumul de energie, ca să demonstrăm… Chiar așa, ce trebuie să demonstrăm cu asta? Că suntem proști și uităm „beneficiile” cu care ne-a năpădit UE, în toți acești ani în care ne-a tratat ca pe cel mai prost copil din curtea școlii?

Uităm prea repede modul în care UE nu doar că ne-a jefuit de resurse, ne-a forțat să privatizăm pe nimic economia, ne-a impus legislație și și-a bătut joc de alegerile noastre, impunându-ne tot felul de politruci care aveau doar marele merit că lingeau clanțele ambasadelor și protejau jaful metropolei în colonia numită România!



Acum când UE a jucat viitorul alianței la ruleta rusească și a pierdut, vrea să fim solidari cu ea! Nu ne-a întrebat dacă vrem să aplicăm măsurile economice sinucigașe ale sancțiunilor, așa cum nu ne-a întrebat când s-a dus să bombardeze Libia și s-a trezit cu coloanele de refugiați africani asediind Europa. Noi nu am bombardat Libia, nu am jefuit Africa dar am fost forțați să acceptăm cote de refugiați.

Când Germania a impus deficitul de maxim 3% a trebuit să ne executăm deși nu am fost întrebați dacă vrem să ne împușcăm în genunchi. Că așa e smecherul, își finanțează economia decenii la rând prin deficit dar când vor și alții să se folosească de metoda asta, o interzic.

Pe noi nu ne-au întrebat dacă vrem energie verde, să închidem termocentralele și să privatizăm hidrocentralele, nu ne-au întrebat dacă vrem să finanțăm pe factura de curent eoliene și panouri solare private. Nu ne-au întrebat nici dacă vrem liberalizarea pieței de energie. Dar acum când sistemele energetice au ajuns pe butuci din cauza speculanților, trebuie să fim solidari cu Europa!

De ce să fim solidari, din moment ce toată criza energetică din România este provocată artificial? De ce să ni se întrerupă curentul? De ce să nu avem căldură la iarnă? Pentru ca unii sau alții să-și tragă parandărături din contractele de GNL american, așa cum și-au tras de la vaccinuri? Pentru că acolo trebuie căutată cauza crizei care a cuprins Europa!

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014