15 noiembrie 2024

Să ne avem ca frații cu investitorii străini!

Despre investitorii străini începem să vorbim altfel. Investițiile străine de la noi scad, iar fără „euroii” sau dolarii de peste hotare economia națională nu se simte prea bine.

Pentru prima oară în istoria sa „postrevoluționară”, Banca Națională a României a inclus în studiile făcute asupra investițiilor străine directe în anul 2016 date defalcate pe județe și aflăm, astfel, unde ne situăm și noi băcăuanii între județele țării.



Unde? Pe la coada clasamentului, cum se poate vedea într-o analiză pe care o publicăm astăzi pe această temă.

Economiștii fac, însă, comparație între cifra de afaceri aferentă unei perioade de timp anume, cum ar fi un an, și valoarea adăugată brută la aceasta ori soldul investițiilor străine directe. Noi, băcăuanii, cu investiții străine directe mai mici, stăm din acest punct de vedere mai bine decât cei din Arad sau Sibiu, de exemplu, cu 15 miliarde de lei valoare adăugată în 2016 la 19,3 miliarde de lei cifră de afaceri, la fel ca în județele de comparație, dar care au o cifră de afaceri de circa 30 de milioane de lei, județe în care străinii au investit însă cam de șase-șapte ori mai mult. La noi, capitalul autohton bate capitalul străin.

Creșterea economică prin investiții străine directe lasă, uneori, prea puțină valoare adăugată. Chiar și așa, economiștii spun că slăbiciunea județelor unde capitalul străin a întârziat arată că este nevoie și de atragerea investițiilor străine. Dar la fel de adevărat e că la o valoare adăugată brută mai redusă pe anumite categorii de sectoare industriale, atragerea de investitori poate crea lanţuri de valoare adăugată care să includă şi companii cu capital privat autohton.

Să ne avem ca frații cu investitorii străini!


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014