La vreme de apunere a soarelui de prăznuire peste cei doi sfinți Dimitrie, Evanghelia este mai actuală ca oricând. Cuvioșiți de Har, casnicii Domnului par a veni la noi, confrații de peste veacuri ai bogatului nemilostiv, spre a ne arăta cum trebuie să stingem focul indiferentismului ce ne desparte de suflul dragostei dumnezeiești. Cât de iute uităm pericopa săracului Lazăr și a bogatului neomenos, ce cade pradă propriei convingeri despre nemurire (Luca 16, 19-31)! De veacuri această istorisire marcheză lumea. Și tot de veacuri, cei neîndurători, chemați pururea a ședea în bucuria Tatălui, preferă neadevărata veselie zdrăngănitoare a lumii, cer semne pentru a fi salvați, ei și familiile lor. Iar când acestea se întâmplă…sunt puse la înoială.
Nu poți să nu-i dai dreptate Mântuitorului și să nu înțelegi că omul neimportant al zilei, bogatul, nu are în esență milă față de el. Și-i trebuie această experiență cutremurătoare, spre a pricepe faptul că un gând, o atenție, o picătură de apă face cât toate avuțiile lumii. Este drept, gândul la moarte pe toți ne deconcentrează. Și ne neliniștește. Ne doare această taină, că trecem și că existența lumii continuă și fără noi, ca și cum nici n-am fi fost. Nimeni nu ne va mai da socoteală, nimeni nu ne va mai întreba nimic. Nimic nu vorbește mai sugestiv despre importanța pământească a omului decât un cimitir părăsit, plin de morți cărora le-au murit, la rândul lor, toți urmașii. Cruci înfundate în pământ, monumente înclinate, fără brațe…
Mântuitorul simplifică viața celor plini de sine. Lazăr devine astăzi un fel de medicament pentru memoria noastră scurtă. De ce? Pentru că prin el înțelegem faptul că semenul nostru este parte integrantă a mântuirii. Domnul Hristos se descoperă în chipul săracului, în mâna-i întinsă… se povestește că cineva a văzut un sărac. I-a fost milă, și-a dezbrăcat haina și i-a dat-o. Cel miluit s-a dus la prima cârciumă, a vândut-o și a băut toți banii. Miluitorul, când a aflat, a fost foarte mâhnit și în ziua aceea n-a avut liniște. În noaptea următoare a visat ceva ce l-a liniștit, se făcea că a venit Domnul la dânsul, îmbrăcat în a lui haină, și i-a zis: ”Vezi ce bine Mi se potrivește?” Ajunsese acolo unde trebuia. Celui milostiv i s-a socotit milostenia, indiferent de ceea ce făcuse cel miluit cu ea.
O zicală românească ne spune: ”Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută.” Expresia se găsește cam la fel și în Cartea Proverbelor înțeleptului rege Solomon (19,17), dar parcă e mai frumos spusă în graiul popular românasc. Ți-L faci dator pe Dumnezeu! Să învățăm a trăi cu adevărat! Sau nu…
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
