Săptămâna trecută, în Bacău, au avut loc mai multe manifestări cultural – artistice de rang naţional, cum au fost, dacă ar fi să mă refer doar la aceste două, Festivalul Naţional „George Bacovia” şi Festivalul Armenesc, la care au fost invitaţi şi au participat oameni de o aleasă cultură din toate zonele ţării, cât şi din străinătate, poeţi, romancieri, critici literari şi de artă, actori, cunoscute formaţii şi solişti de muzică veche, rock, folk etc. Timp de patru zile au împânzit şi vizitat oraşul, mai cu seamă centrul Bacăului. Una dintre manifestări s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului, pe platoul din faţa unei clădiri pe care scrie încă Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”.
Prin natura meseriei, am fost în preajma lor zi de zi, fie la Biblioteca Judeţeană, la Teatrul Municipal „Bacovia”, prin Parcul „Cancicov”, la Casa memorială şi la statuia poetului George Bacovia. Dacă peste tot, oaspeţii, fie ei armeni, români, germani, francezi au vorbit frumos şi au apreciat ceea ce au văzut, am plecat capul şi nu am găsit nicio scuză, nicio explicaţie atunci când, o cunoscută poetă a remarcat, nu fără reproş şi ironie, că pe frontonul clădirii din faţa Prefecturii scrie Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”, iar pe terase, de jur împrejur, doar crâşme cu nume exotice, zeci de firme ale unor agenţii de turism, organizaţii, federaţii, şcoli de şoferi, reclame, cordeluţe colorate.
„Nu ştiam ca Alecsandri, unul dintre cei doi meteoriţi care au căzut peste Bacău, celălalt fiind Bacovia, să fi lăsat moştenire Bacăului o asemenea «zestre». N-am văzut niciunde în ţară şi în Europa aşa ceva! Voi (şi se uită ţintă la însoţitori) nu aveţi nimic de spus? Vă întreb, nu cu reproş, ci cu nedumerire. E aproape scandalos”, trecând mai departe.
N-am reuşit să scot un diftong, cum nimeni nu a făcut-o. Nu pot decât, şi nu-i prima oară, să consemnez observaţia unui om care ştie bine ce înseamnă şi ce a însemnat Alecsandri, numele lui, pentru Bacău şi pentru cultura română. Poate învăţăm şi noi.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.