Există o pictură cu o casă arsă în totalitate. Tot ce a rămas din ea este şemineul – o grămadă de pietre din ceea ce era singura avuţie a acelei familii. În faţa casei distruse stă un bătrân şi un copil care plânge. Sub imagine sunt scrise cuvintele pe care bătrânul i le spune băiatului. Sunt cuvinte simple, dar care dau dovadă cu toate acestea de un profund simţ al credinţei şi speranţei. Cuvintele sunt: „Linişte copile, Dumnezeu nu a murit!” Oamenii de credinţă ştiu că nu există situaţii disperate, sunt doar oameni disperaţi de situaţiile în care se află. Evanghelia duminicii ce urmează ne oferă un alt exemplu, al unei femei credincioase, o văduvă, şi ne îndeamnă să nu ne pierdem niciodată speranţa.
În societatea iudaică, o femeie depindea de soţul ei ca statut social, dar şi pentru a supravieţui. Fără soț, femeia devenea săracă şi fără apărare, în special dacă văduva nu avea nici un fiu. Aceasta era cea mai disperată situaţie ce se putea imagina. Măreţia văduvei din parabolă constă în refuzul ei de a accepta situaţia opresivă şi abuzivă în care se găsea, sub pretextul „păi aşa stau lucrurile”. Unele femei pioase, mai puţin curajoase, i-au spus chiar să accepte situaţia ca fiind dorinţa lui Dumnezeu. Dar ea ştia mai bine. Şi-a păstrat speranţa în dreptatea finală şi a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru a îndrepta nedreptăţile la care era supusă de semeni. Încăpăţânarea ei i-a adus în final victoria. Nu există situaţii disperate; sunt doar persoane care cad în disperare în faţa unor situaţii.
Însă vi s-a întâmplat şi dumneavoastră, mi s-a întâmplat şi mie, ca nu de puţine ori, deşi ne-am rugam cu post şi lacrimi fierbinţi, Dumnezeu a făcut să ni se întâmple contrariul. De ce? Pentru că Dumnezeu nu poate rândui lucrurile decât spre binele omului. Dumnezeu în preştiinţa lui ştie că acel bine dorit s-ar fi întors într-o bună zi în defavoarea noastră. Perspectiva lui Dumnezeu este mult mai largă decât a noastră.
Implicaţia practică a parabolei pentru viaţa de zi cu zi a creştinului este dată de primul verset: „să vă rugaţi întotdeauna şi să nu vă pierdeţi nădejdea”. Rugăciunea exprimă speranţa noastră şi ne hrăneşte credinţa. Să îi cerem lui Dumnezeu să ne facă tari în credinţă, de neclintit în speranţă şi perseverenţi în rugăciune.
Pr. Richardo-Dominic Baciu