Educația a fost și este un domeniu foarte important deoarece plămădește viitorii medici, ingineri, meșteri, economiști etc. Viitorul popor, iar din interiorul acestuia, viitorii guvernanți. Din nefericire, e și domeniul cel mai prost gestionat, lipsit de coerență și continuitate, răscolit de ideile năstrușnice ale celor care se perindă la conducere și țin să dovedească că sunt niște șefi cu viziune.
Abia instalat, noul ministru vorbește depre desființarea clasei zero și modificarea bacalaureatului. Poate că renunțarea la clasa zero ar fi benefică, dar sunt pregătite grădinițele să-i primească pe copii? Au destui educatori și îngrijitori? Sunt destule săli? Să faci experimente, nu simulări, care afectează viața copiilor nu e corect. Un politician mai tânăr vorbea despre o altă „urgență”: digitalizarea totală a procesului educativ, ca să poată copilul răcit să acceseze lecțiile de acasă!
E clar că individul nu are idee cum se desfășoară învățământul în satele românești. Nu știa că mulți copii nu pot ajunge la școală dacă viscolește sau plouă cu găleata. Că majoritatea școlilor nu au internet, că sute de mii de copii nu au caiete suficiente și o masă, numai a lor, pe care să-și scrie temele! Lecții on-line? Tablete pe toate băncile? Politicienii ar trebui să înceapă prin a cunoaște realitatea, apoi să stabilească priorități.
Prima dintre acestea ar fi calitatea educatorilor. Un învățător inimos, cu dragoste de copii și de carte, le va folosi mai mult decât o sală cu calculatoare pe care se depune praful din cauză că nu există internet. În orice stat pot apărea inabilități, accidente, decizii neinspirate, contează însă frecvența acestora. Din păcate, în România, toate sunt marcate de imprevizibil, chiar și strategiile naționale pe termen lung.
