29 decembrie 2024

S-au încheiat lucrările la podul de pe strada 1 Mai din Moinești

Municipiul Moinești face un pas important spre modernizare, odată cu finalizarea lucrărilor la podul de pe strada 1 Mai, parte a unui proiect ambițios de reabilitare a cinci poduri din localitate.

Proiectul este finanțat în proporție de 95% prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar restul de 5% din bugetul local. Valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 8,756 milioane de lei, din care contractul de finanțare acoperă 8,371 milioane de lei.



Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 18 septembrie 2023, cu o durată de execuție de 24 de luni. În cadrul acestui proiect, pe lângă podul de pe strada 1 Mai, care traversează pârâul Rupturii, sunt incluse și alte patru obiective:

  1. Podeț situat pe strada Martir Horia – secțiunea 1, care traversează pârâul Iordana;
  2. Podeț situat pe strada Martir Horia – secțiunea 2, tot peste pârâul Iordana;
  3. Pod situat pe strada Republicii, peste același pârâu Iordana;
  4. Pod situat pe strada Bradului, care traversează pârâul Hanganilor.

Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, a declarat că lucrările la celelalte patru obiective continuă într-un ritm susținut, respectând graficul de execuție stabilit în contract.

„Odată cu finalizarea acestui proiect, situația locuitorilor din zonele respective se va îmbunătăți în mod cert – fiecare dintre aceste obiective având incluse și apărări betonate de maluri pe o distanță mare față de poziția fiecărui pod și podeț”, a subliniat edilul.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img