Situația privind evenimentele nefericite, petrecute luna trecută în timpul lucrului ori în momentul deplasării spre sau dinspre locul de muncă, reprezintă un trist record. Astfel, numai în mai, nu mai puțin de 21 agenți economici i-au comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău că în unitatea lor s-a întâmplat un accident. Din cele 21 evenimente, înregistrate ca accidente de muncă, din păcate, două s-au soldat cu decesul victimei.
Celelalte 19 au avut drept consecință afectarea temporară a capacității de muncă a victimelor. Dar, potrivit comunicatului de presă transmis de ITM Bacău, 13 din cele 21 evenimente au avut caracter patologic. Aceasta înseamnă că salariații în cauză aveau afecțiuni medicale de mai multă vreme, fapt ce demonstrează că au preferat să lucreze fiind bolnavi, pentru a câștiga un ban. Lor li s-a făcut rău în timpul lucrului și au fost duși la spital. Toate cele 21 evenimente au fost investigate de către ITM Bacău.
În plus, luna trecută această instituție a verificat 77 agenți economici, în ceea ce privește respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM), la care au depistat 224 de neconformități. Drept urmare, 9 angajatori dintre cei luați în vizor au fost amendați, iar mulți alții au primit avertisment. Numărul avertismentelor se ridică la 207.
Amenzile aplicate totalizează 74.000 lei. Unii angajatori dintre cei sancționați nu au realizat măsurile dispuse la verificarea anterioară efectuată de către inspectorii ITM-ului, nu și-au instruit corespunzător salariații cu normele SSM ori nu s-au preocupat ca aceștia să beneficieze de controlul medical periodic.
Restul operatorilor economici amendați nu au întocmit planul de prevenire și protecție împotriva accidentelor de muncă și a bolilor profesionale sau nu le-au asigurat angajaților echipamentul corespunzător de lucru.