15 noiembrie 2024

S-a deschis Centrul de asistenta pentru copiii cu autism

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) a deschis, in Bacau, un centru care asigura servicii de recuperare si asistenta specializata pentru copiii si tinerii diagnosticati cu tulburari de spectru autist (TSA). Pana acum, in toata Moldova, nu exista decat un singur centru de zi pentru acesti copii, «Delfinul», infiintat de Asociatia «Betania». Decizia Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) de a sprijini astfel de proiecte da o sansa acestor copii de a se dezvolta si integra. “Centrul de consiliere si asistenta a persoanelor cu TSA”, este un serviciu social creat de catre DGASPC Bacau, in parteneriat cu Fundatia Romanian Angel Appeal si MMFPS, a carui misiune “este abordarea multidisciplinara si integrata a copiilor/tinerilor cu TSA, prin terapii de recuperare ce au drept scop integrarea sociala si educationala a acestora”, arata Alina Iftode, purtator de cuvant al DGASPC Bacau. Centrul are sediul in Bacau, pe Aleea Ghioceilor, la nr. 4 si ofera, din luna martie, servicii de evaluare, interventie, recuperare, consiliere si asistenta specializata a copiilor si familiilor acestora. Acestea au fost dezvoltate in cadrul proiectului “Si ei trebuie sa aiba o sansa” – program de sprijin pentru integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu TSA, derulat de Fundatia Romanian Angel Appeal in parteneriat cu Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania si cele doua institutii publice. Proiectul beneficiaza de cofinantare din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. (Silvia P.)






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014