2 noiembrie 2024

S-a dat startul campaniei de depunere a cererilor pentru subvenții

Începând cu această săptămână, fermierii băcăuani au termen până pe 15 mai, pentru a depune cererile unice pentru subvenții, fără penalizări. Demersul poate fi făcut atât de agricultorii care cultivă sau dețin terenuri agricole, cât și de cei care cresc animale în fermele zootehnice. Se va depune o singură cerere de plată, chiar dacă solicitanții de subvenții dețin terenuri în mai multe localități sau județe.

Schemele în cadrul cărora fermierii pot obține subvențiile sunt schema unică de plată pe suprafață (SAPS ), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (așa-zisa plată pentru înverzire), plata pentru tinerii fermieri. Alte scheme de plată sunt sprijinul cuplat în sectorul vegetal sau în sectorul zootehnic, Măsurile 10, 11 și 13, pentru agroclimă și mediu sau culturi ecologice. Un fermier poate încasa și 1.000 de euro la hectar. Noutatea este că, pentru a semna cererea unică, beneficiarii vor trebui să ajungă o singură dată la sediile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). În rest, cei care dețin semnătură electronică, pot depune online dosarul cu documentele aferente, fără prezența fizică a fermierului la APIA. „În această situație, este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată”, au precizat reprezentanții APIA. Extrem de important este ca solicitanții să le transmită funcționarilor APIA un număr de telefon, precum și adresa de e-mail utilizată de către fermieri, astfel încât să existe o fluență în transmiterea și recepționarea informațiilor și a documentelor.



Online, prin aplicația IPA

Cererea este transmisă prin aplicația IPA Online, un program informatic gratuit care permite fermierilor să completeze electronic cererea unică de plată, folosind un calculator cu o conexiune la internet. Prin IPA Online, fermierul poate vizualiza lista parcelelor pentru care au solicitat sprijin în anul anterior, cu suprafeţele determinate în urma controalelor făcute de specialiştii APIA, precum şi schiţa suprafețelor agricole. Se pot face modificări, corecturi sau completări, pentru fiecare parcelă în parte, în conformitate cu noutățile apărute, între timp, la suprafețe, culturi şi la schiţele parcelei. Interesant este că aplicația poate verifica, în timp util, datele introduse de solicitant, astfel încât, dacă sunt inadvertențe, apare o avertizare pe ecran, ajutându-i, astfel, pe fermieri să completeze corect cererea. Prin urmare, fermierii trebuie să completeze atent cererile, respectând mesajele de avertizare din cadrul programului IPA Online, astfel încât să se evite primirea de solicitări, din partea APIA, pentru clarificarea datelor. Totodată, se recomandă și consultarea regulată a site-ului APIA, astfel încât fermierii să bine informați vizavi de noutățile care apar pe parcurs.

Transmiterea adeverințelor către centrele APIA, obligație a primăriilor

Pentru a beneficia de plățile directe, fermierii trebuie să aibă dosarul complet, la depunerea cererii unice de plată. Printre documentele obligatorii este și actul prin care se dovedește că terenul agricol se află la dispoziția fermierilor. În plus, acest document trebuie să fie valabil, la data depunerii solicitării. Totodată, primăriile pe raza cărora se află terenurile agricole sunt obligate să informeze, în prealabil, fermierul cu privire la eliberarea adeverinței conform înscrisurilor din registrul agricol, și să elibereze aceste documente, fără a-l condiționa pe beneficiar de plata impozitelor sau a taxelor locale. Responsabilii din cadrul primăriilor trebuie să transmită adeverințele către centrele județene sau locale.  Fermierii care, din varii motive, nu au depus dosarele de subvenții până la la 15 mai, mai au răgaz până la 10 iunie. Dar, vor fi penalizați cu 1 la sută din valoarea subvenției, pentru fiecare zi lucrătoare trecută peste termenul legal.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img