26 noiembrie 2024

Rușine, rușinică

Nu am văzut pe nimeni scandalizat, nu am văzut nicio organizație sau instituție, un ONG, care să fi luat o poziție oficială, să protesteze în scris sau în public față de recenta decizie a administrației locale. Pe lângă alte idei și propuneri care au stârnit râsul și ne-au pus pe gânduri (parcări pe apă și teatre plutitoare) primarului nostru a început să-i pută limba română.

De fapt nu-i singurul, am consemnat în ultimii ani și alți inventatori de denumiri ale unor manifestări, ignorând limba română, apelând la tot felul de la englezisme, de unele te apucă râsul și plânsul, deoarece n-au nicio legătură cu pământul, cu limba, cu teritoriul, cu tradiția și educația. Nu înțeleg de ce trebuie să ne maimuțărim, să imităm fără să pricepem, să batjocorim limba română!



A devenit o modă să vorbim în engleză, peste tot pe unde apucăm, onorații noștri reprezentanți prin diferite organisme internaționale se mai fac și de baftă cu păsăreasca lor. De ce nu vorbim românește? Ne este rușine? Francezilor, rușilor, polonezilor nu le e! Ce-i mai frumos decât să te exprimi în limba ta, limba părinților și bunicilor. Ne prostim, dacă nu suntem de-a dreptul…

Și să revenim la administrația și politicienii noștri, cărora le-a trecut prin cap că denumirea de „Zilele Bacăului”, atunci când vrem să marcăm, să sărbătorim prima atestarea documentară a orașului, este depășită, anacronică. De astăzi, ne propune primarul, sărbătoarea românească se va chema „Oktoberfest Moldovenesc”.

Neapărat cu k. Și să mai terminăm cu engleza, trecem la germană. Nu vă simțiți așa mai europeni, mai plini de respect față de valorile universale? Și mulți dintre noi nu avem după ce bea apă…

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014