După părerea mea, azi asistăm la al 2-lea pas, în încercarea Rusiei de a forța Wasingtonul să se așeze la masa tratativelor pentru o reîmpărțire a sferelor de influență globale. Profitînd din plin de slăbiciunea, nehotărîrea și eșecul din Afganistan al conducerii de la Casa Albă. Cu scopul îndepărtării pericolului NATO de la granițele Rusiei și dezvoltarea economică a Rusiei. Așadar, masarea de trupe rusești la granițele cu Ucraina nu este decît o perdea de fum, creată de președintele Vladimir Putin pentru a ascunde această intenție și pentru a menaja președinția SUA, în fața opiniei publice americane, în cazul că Washingtonul decide să negocieze pe fond.
A. Prima tentativă a lui Putin.
Discursul anual al lui Vladimir Putin în Parlament, despre starea naţiunii care de obicei avea loc în decembrie, a fost amânat pentru 1 martie 2018. Acest discurs a fost consacrat dezvăluirii noilor arme ruse „invincibile”, cărora SUA nu le vor putea ține piept. De fapt Rusia trimis un avertisment SUA : „De acum, ne veţi asculta!„”, a spus președintele Putin. Vladimir Putin a crezut că prin simpla lor enumerare și nu prin desfășurarea acestor arme în punctele nevralgice ale SUA, va fi suficient să aducă Washingtonul la masa negocierilor, privind reîmpărțirea sferelor de influență. Putin s-a înșelat, Trump nu era pregătit să negocieze, ba a mai și retras unilateral SUA din Tratatul INF, semnat cu Rusia .
Care sunt aceste noi arme ?
1. Planorul spațial Avangard, cu focos nuclear de 2 MT. Avangard zboară prin atmosferă cu 20 Mach ( 24.500 km/h ) în mod diferit de toate rachetele balistice, fiind capabil să-și modifice traiectoria, executînd salturi în altitudine și schimbări de direcție. Aceste caracteristici fac ca sistemul Avangard să nu poată fi interceptat de niciun scut antibalistic. A intrat în serviciul armatei ruse în decembrie 2019. Avangard este cu cel puțin un deceniu înaintea tipurilor occidentale de armament.
2. Racheta SarmatICBM (RS-28 ) prevăzută cu 10-15 focoase nucleare individuale, este capabilă să aplice procedeul de lovire prin zbor cosmic fractionat care constă în plasarea unei rachete balistice intercontinentale pe o orbita joasă a Pamântului, de unde, la comandă, după cîteva rotații sau după cîțiva ani, reintră în atmosfera terestra și lovește un obiectiv inamic. Pentru Sarmat nu există limite în ceea ce priveste raza de acțiune, iar predictibilitatea obiectivului vizat este imposibilă pâna la începerea reintrarii în atmosfera. Sarmat poate fi lansată în direcția polului Nord și cu toate acestea se apropie de teritoriul SUA de la sud către nord, pentru a reinta în atmosferă ocolind scuturile antibalistice americane. Dispune de echipamentul de înșelare Mozyr, care pe timpul reintrării în atmosferă crează sute de ținte fictive, maschînd printre ele focosul real. Racheta se află încă în faza de testare.
3. Racheta hipersonică Kinjal cu o rază de acțiune 2.000 km și o viteză 12.500 km/h. A intrat în dotarea forţelor aeriene, în 2020, înarmînd avioanele MiG-31K.
4. Racheta hipersonică anti-navă Zircon cu o viteza maximă de Mach 9 (11.025 km/h ) și o rază maximă de acțiune de 1.000 km. A intrat în producția de serie în 2022, urmînd să doteze nave de suprafață și submarine de atac.
5. Racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik și focos nuclear. Poate zbura cîteva ore, zile, cîțiva ani cu viteză subsonică, fără să aterizeze, datorită reactorului nuclear. După părerea mea, o fantezie care nu poate deveni prea curînd o armă.
6. Drona submarină cu propulsie nucleară și focos nuclear. Poate naviga în submersie oricît și atinge orice punct de pe glob. Ca și Burevestnik, a fost băgat pe listă de Putin deși pare tot o fantezie, greu realizabilă.
7. Sistemul de apărare antiaeriană S-500 (55R6M) cu o rază maximă de acțiune de 500-600 km. Interceptează și rachete balistice cu rază intermediară ( 3.000-5.500 km ), pînă la altitudinea de 200 km, cu viteza de pînă la 5 km/s (18.000 km/h). Ca misiuni pare similar cu sistemul american THAAD ( Terminal High Altitude Area Defense ) dar are performanțe superioare acestuia. A intrat în dotarea armatei ruse în 2021. Se afirmă că în iunie 2021, S-500 a fost testat și la baza aeriană Khmeimim din Siria, reușind să detecteze amprenta radar a unui avion F-35 american.
În urma unei analize obiective, Pentagonul a ajuns la concluzia că noile arme ale lui Putin din 2018, nu pot decît să reducă decalajul tehnologic existent între armata rusă și cea a SUA. Teritoriul SUA nu este expus încă loviturilor masive ale Rusiei, fiind mult mai puțin vulnerabil decît partea vestică și sudică a teritoriului Rusiei, la armele americane.
B. Al doilea pas al lui Putin.
1. În aprilie 2021, în zone de pe teritoriul Rusiei, situate la 80-250 de km de granița cu Ucraina, au fost dislocate 20-30 de unități, de nivel batalion și brigadă, cu scopul executării unor aplicații. Aplicațiile s-au încheiat și unitățile rusești ba au rămas pe loc, ba au plecat și s-au întors. Motiv arhi-suficient pentru ca presa și guvernele occidentale să intre într-o spirală a speculațiilor.
2. Pe acest fond deja inflamat, la mijlocul lunii decembrie 2021, Rusia și-a expus clar condițiile pentru încheierea unui nou acord de securitate cu SUA. Printre acestea se află garanții scrise că NATO nu se va mai extinde spre granițele Rusiei și retragerea infrastructurii militare instalată de NATO în Europa de Est după 1997. Aici intrînd instalația antibalistică de la Deveselu ( considerată a fi capabilă să lanseze și rachete de croazieră Tomahawk, cu focos nuclear ) și baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Interesant este că Rusia a impus ca discuțiile să aibă loc doar cu partenerul american, restul statelor NATO nefiind luate în considerare. La fel a procedat Rusia și cu UE, în timp ce despre Ucraina, nu s-a suflat o vorbă.
3. Așadar asistăm la derularea a două scenarii paralele. Primul, extrem de zgomotos, dus pe canalele media, este dictat de interesul Ucrainei de a-și recupera Crimeea și Donbas-ul. Numai că ucrainienii nu vor să lupte ei cu armata rusă, ci doresc ca acest lucru să-l facă NATO. Lucru exclus de la bun început de președintele Joe Biden. Al doilea, din care nu avem niciun detaliu, este scenariul Rusiei care forțează discuții ferite de ochii lumii, cu SUA, despre reîmpărțirea sferelor de influență. Nu e niciun secret că reîmpărțirea sferelor de influență avantajează economia rusă, deschizîndu-i noi piețe de desfacere.
4. Ce l-a apucat pe Putin ? S-a schimbat ceva față de evaluarea din 2018 a Pentagonului, care să-l îndreptățească să forțeze mâna Washingtonului ? Are Rusia o nouă armă, mai letală decît cele prezentate de Putin în 2018, pe care s-o amplaseze în zone de unde să poată atinge teritoriul SUA ? Răspunsul pare să fie afirmativ.
C. SUA a făcut o greșeală imensă, în 2019, ieșind în mod unilateral din Tratatul INF, privind forţele nucleare cu raza intermediară de acţiune ( semnat în decembrie 1987 ), fără să mai fi proiectat sau să aibă în dezvoltare nicio rachetă cu rază medie sau intermediară de acțiune. În schimb Rusia a testat intensiv și a trecut la producția de serie a rachetei Zirkon. Complexul anti-navă cu aripi Zircon (Racheta 3M22) are o lungime 12 m, o masă 3.000 kg, o viteza maximă de Mach 9 (11.025 km/h sau 3 km/s), o rază maximă de acțiune de 1.000 km și o altitudine de croazieră de 28.000 m. Conform lansării test din 10 iunie 2020, timpul de zbor pînă la țintă este de 270 de secunde, ceea ce face ca timpul avut la dispoziție de apărarea AA, pentru neutralizare a sa, să fie mult prea mic ca să poată reacționa. Datorită capacității de manevră ( schimbarea repetată a direcției ) la viteze hipersonice, Zirkon face imposibil calculul anticipat al parametrilor traiectoriei pînă la țintă.
1. Pînă aici, nimic nou : o rachetă anti-navă a marinei rusești, cu cea mai mare rază de acțiune și cu cea mai mare viteză de zbor, elemente insuficiente pentru a amenința teritoriul SUA. Misiunea cea mai potrivită pare lansarea ei de pe uscat, asupra unor ținte fixe de importanță strategică. Cu toate acestea Rusia nu intenționează să adapteze Zirkonul pentru această misiune și s-a răzgîndit și în ceea ce privește utilizarea ei de pe bombardierele cu rază mare de acțiune.
2. Întrucît este simplă și fiabilă, schema pe care se bazează Zirkon, are un potențial uriaș de modernizare și de adaptare, de care Pentagonul se teme cel mai mult. Se știe deja că motivul limitării Zirkonului la utilizarea sa doar de către marina militară, este acela că Rusia a proiectat și dezvoltă, o altă rachetă hipersonică, cu o rază de acțiune mai mare decît Zirkon. Surse rusești susțin că motorul scramjet GLL-8, a fost testat la bancurile statice pentru rachete de la Serghiev Posad, la sfîrșitul anului 2021. El are lungimea de 8 m și masa de 2.200 kg, acesta fiind cel mai probabil, motorul scramjet al noii rachete hipersonice rusești. Pentru comparație, motorul scramjet GLL-AP-2, din care a evoluat racheta Zircon ( 3M22 ) avea masa de 600 kg și lungimea de 3 m. Utilizînd pe GLL-8 ca motor de mars, racheta Zirkon 2 ar atinge viteza maximă de Mach 15, altitudinea de 70 km și o distanță maximă care s-ar încadra în cea a rachetelor balistice cu rază intermediară ( 3.000-5.500 km ), similară lui RSD-10 Pioneer. Adică racheta sovietică cu focoase multiple, care i-au forțat pe americani în 1987 să semneze Tratatul INF prin care și-au retragas rachetele nucleare Pershing 2 și Tomakawk, cu baza la sol, din Europa. Se pare că istoria s-ar putea repeta, nu-i așa ?
D. În toiul discuțiilor ruso-americane se întîmplă lucruri bizare.
1. Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a avertizat SUA că trebuie să răspundă în scris și cît mai curînd condițiilor propuse de Rusia. Totodată, el nu a exclus trimiterea de trupe ruse în Cuba și Venezuela. Această declarație anunță că Rusia a trecut la un nivel superior, nu numai că arată capacitatea noilor sale arme dar și disponibilitatea de a le desfășura în punctele nevralgice ale SUA. Măsurînd pe hartă, din Cuba la Washington sunt 1.800 km, iar din Venezuela la Washington 3.000 km. Cum SUA nu s-a așteptat niciodată la un atac venit din America Centrală și de Sud, nici nu are amplasat niun scut antibalistic pe acea direcție.
2. Alaska Public Media a difuzat un reportaj despre un eveniment petrecut pe 4 ianuarie, la Complexul de lansare a rachetelor antibalistice de la Fort Greely. Întregului personal al batalionului 49 care operează această facilitate i s-a ordonat să se adăpostească în buncărele anti-atomice, timp de 15 minute. Acesta nefiind un exercițiu de verificare, planificat din timp, s-a presupus că ar fi vorba de o lansare nord-coreeană sau despre ceva legat de poligonul rusesc Kura din Kamceatka, separat de Alaska prin strîmtoarea Bering.
Din regiunea Ciukotka ( extremul orient rusesc ) pînă la Fort Greely sunt 1.200 km. În silozurile de la Fort Greely există aproimativ 30 de rachete anti-balistice GMD, capabile să intercepteze în zbor, rachetele balistice intercontinentale rusești care trec peste polul Nord. Fără rachetele de la Fort Greely, acea parte a teritoriului SUA unde sunt dispuse cele trei unități de rachete balistice intercontinentale, înarmate cu focoase nucleare este la discreția ICBM-urilor rusești. Adică silozurile de lansare din statele Montana, North Dakota și Wyoming, la granița cu Canada. Alte 34 de asemenea rachete anti-balistice execută serviciul de luptă la baza aeriană Vandenberg din California.
Valentin Vasilescu
analist militar
