Barajul Belci, care a fost inițial ridicată între 1958 și 1962 pe râul Tazlău, a devenit scenariul unui tragic eveniment în iulie 1991. Această structură avea rolul de a furniza apă Centralei Termoelectrice Borzești. Cu toate acestea, în 1991, barajul Belci a fost victima unui fenomen natural devastator și nu a mai fost reconstruit vreodată.
Barajul și lacul de acumulare de pe râul Tazlău au fost proiectate pentru a asigura un debit de 6 m³/s pentru alimentarea Centralei Termoelectrice Borzești și a Platformei Petrochimice Borzești. Lacul avea inițial un volum de 12,5 milioane de metri cubi la momentul punerii în funcțiune. În 1983, s-a adăugat o microhidrocentrală cu o putere de 1,1 MW și o producție anuală de 3,5 MWh/an.
Barajul Belci avea o lungime de 415 metri și închidea valea râului Tazlău. În zona albiei minore, era prevăzut cu un descărcător de ape mari și două baraje laterale de pământ, unul pe versantul stâng și celălalt pe versantul drept. Pe terasa versantului drept, lacul era limitat de un dig de pământ înalt de 4 metri, cu o lungime de 580 metri.
În anii 1970-1973, s-a construit o bază turistică a orașului Onești pe malul drept al lacului, iar digul de protecție a fost supraînălțat pentru a proteja această zonă.
În noaptea de 28-29 iulie 1991, după o zi senină și fără precipitații notabile, ploile torențiale au căzut în bazinul râului Tazlău, generând o undă de viitură de aproximativ 7 metri înălțime. Ploile au fost extrem de intense, înregistrându-se 95,6 l/m² la stația hidrometrică Lucăcești și 148,8 l/m² la stația Livezi. Microhidrocentrala de aval era oprită din cauza unei defecțiuni tehnice, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică a mecanismelor barajului.
Apa a crescut rapid, iar la ora 2:15 a atins nivelul coronamentului, începând să se verse peste baraj. La ora 4:50, debitul în aval a crescut brusc la aproximativ 1.800 m³/s, indicând prăbușirea digului. La ora 7:15, lacul era aproape gol, iar la 7:50 râul Tazlău curgea printr-un șenal format în depunerile aluvionare din lac și trecea prin breșa formată în digul mal stâng al barajului de pământ.
Debitul maxim al viiturii de pe râul Tazlău a fost de 3100 m³/s. Mecanismul cedării barajului a implicat eroziunea superficială a prismului aval, saturarea acestuia și alunecarea taluzului aval, urmată de o eroziune rapidă și profundă.
Accidentul a avut loc din cauza subestimării debitelor de calcul în faza de proiectare, iar modificările ulterioare nu au mărit capacitatea de evacuare. Deversarea peste baraj și cedarea acestuia s-au produs din cauza viiturii excepționale din acea noapte, evaluată la 2800-3000 m³/s, și a imposibilității manevrării echipamentelor hidromecanice, din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică.
În urma dezastrului, au fost înregistrate 25 de vieți pierdute și aproximativ 250 de case au fost distruse, marcând tragic istoria Barajului Belci și amintind de fragilitatea infrastructurii în fața forțelor naturii imprevizibile.
