24 octombrie 2024
ActualitateRubrica saptamanala despre piata de capital "Tata bogat, tata sarac" fata...

Rubrica saptamanala despre piata de capital „Tata bogat, tata sarac” fata cu criza

Concluziile finale referitoare la actuala criza vor putea fi disponibile abia dupa ce criza se va sfarsi. Totusi, pentru a facilita cautarea celor mai bune solutii de adaptare la perioada extrem de dificila prin care trecem, este foarte important sa intelegem cat mai bine ceea ce se intampla, si in special sa identificam principalele cauze care au declansat aceste turbulente globale. In acest demers cred ca este util sa cunoastem opiniile unor oameni care au confirmat deja, prin activitatea anterioara, faptul ca reprezinta mai mult decat niste simpli comentatori de moment ale unor evenimente ce se deruleaza cu o repeziciune extrema.
Un astfel de exemplu este Robert Kiyosaki. Probabil ca majoritatea cititorilor asociaza numele domnului Kiyosaki cu binecunoscutul sau bestseller „Tata bogat, tata sarac „, caci aceasta carte a avut deja un binemeritat succes de public in Romania. American de origine japoneza, nascut in Hawaii, Kiyosaki este un binecunoscut investitor, om de afaceri si autor de literatura motivationala. El a scris 18 carti care s-au vandut an peste 26 milioane de exemplare. Trei dintre cartile sale: Tata bogat, tata sarac, Cadranul banilor si Ghidul investitorului s-au aflat simultan in top 10 al celor mai bune carti vandute, clasament intocmit de Wall Street Journal, USA Today si New York Times.
Ideea de baza, sustinuta in toate best seller-urile sale, este aceea ca trebuie sa ne asiguram independenta financiara si sa fim proprii nostri stapani. Kiyosaki imparte cheltuielile in active si pasive. Activele genereaza alte venituri, pe cand cele pasive aduc noi cheltuieli. Autorul prezinta pe intelesul tutoror legile investitiilor: casa in care locuim sau un autoturism sunt pasive, pentru ca aduc impozite si cheltuieli de intretinere, in timp ce o investitie imobiliara reprezinta un activ atat timp cat din chirii se poate achita atat rata creditului, cat si costurile de intretinere.
In contextul actual o posibila investitie imobiliara, ca si o investitie bursiera, trebuiesc analizate cu o maxima prudenta, mai ales de catre acei cu o toleranta scazuta la risc. Se pune desigur problema momentului optim pentru a face o investitie. Personal consider ca, relativ la cotatiile si preturile actuale, este mai improbabil ca indicii bursieri sa sufere noi scaderi semnificative, decat sa asistam la o ieftinire a imobilelor. De aceea un investitor pe termen lung ar putea lua in considerare ideea de a incepe sa urmareasca mai indeaproape bursa, si chiar ar putea sa intre la cumpararea unor titluri, eventual dintre acele societati cu perspectiva de a acorda dividende in 2009 (aferente anului 2008, desigur).
Revenind la cartile lui Robert Kiyosaki, putem afirma ca autorul lor incearca sa provoace schimbari importante de mentalitate, comparabile cu lucrarile binecunoscutului Alvin Tofler: „Al treilea val” si „Puterea in miscare” carti de referinta, menite a schimba in profunzime modul de gandire al cititorului.
Kiyosaki nu s-a rezumat doar la publicarea celor 18 carti ale sale. Printre numeroase alte activitati ale sale, el este un colaborator activ al binecunoscututui site , la sectiunea finante, categoria experti. Ultimul sau articol, aparut pe 24 noiembrie este intitulat „Criza financiara – parte componenta a sistemului. De ce bogatii devin si mai bogati”. In numai cateva zile de la postare, articolul a primit deja sute de comentarii, majoritatea fiind pline de aprecieri.
Articolul debuteaza prin a prezenta pe scurt cronologia unor evenimente, incepand cu intalnirea din 1910, in insula Jekyll, a 7 oameni reprezentand a sasea parte din totalul averii la nivel mondial, continuand cu crearea FED-ului american, in 1913. Urmeaza apoi intalnirea de la Bretton Woods, din 1944, care a condus la aparitia FMI si a Bancii Mondiale, pentru a ajunge la 1971, an in care presedintele Nixon a semnat actul prin care SUA au renuntat la obligativitatea acoperirii dolarilor in aur. Kiyosaki sustine faptul ca fiecare dintre aceste evenimente trecute constituie una din radacinile actualei crize. Mai departe, el declara: „Personal nu particip la dezbaterea in legatura cu o posibila conspiratie, caci o consider ca fiind o pierdere de timp. Pentru mine este doar vorba despre o lupta pentru putere si dominatie. Iar pentru ca aceasta lupta a adus si beneficii, dar si necazuri, singurul lucru care ma intereseaza este cum sa evit sa-i cad victiima.”
Una dintre problemele serioase intrevazute de Kiyosaki este aceea ca anvergura problemelor creste, de la o criza la alta. Astfel in 1970 FED a solutionat crize de milioane de dolari, in 1980 a fost vorba de miliarde, iar acum deja e vorba despre mii de miliarde. Pronosticul lui Kiyosaki este extrem de pesimist: el considera ca pana in 2020 sistemul financiar actual se va prabusi. In aceste conditii autorul mizeaza pe aur, argumentand: „prefer sa fiu victorios, dec at victima”.
Prezentarea pe scurt a opiniilor exprimate de Robert Kiyosaki nu inseamna nicidecum ca subsemnatul impartaseste parerile binecunoscutului autor si „expert Yahoo”. Exista desigur si unele idei similare cu opiniile mele, dar si destul material cel putin discutabil… Ceea ce eu propun cititorilor este cunoasterea opinilor unor specialisti reputati, in scopul formularii propriilor pareri despre evenimentele actuale si mai ales al anticiparii evolutiilor viitoare.

Autorul poate fi contactat pe email: alexandru.finaru@yahoo.com, la tel 51.51.75, sau la sediul Intercapital Invest Bacau, Cladirea Albastra et. 6.





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img