Asupra continutului volumului de fata se pronunta in cuvântul introductiv dr. Ioan Lacatusu, directorul Editurii Eurocarpatica din Sf. Gheoroghe: “Valeriu Tanasa spune lucrurilor pe nume ‘cu toata delicateta’ de care este capabil, filonul invataturii crestine, impreuna cu cel al unui patriotism autentic, fiind prezent in majoritatea textelor, de la cele care exprima un rechizitoriu exigent al societatii românesti contemporane, la cele care contin confesiuni pline de melancolie, gânduri despre plecarea ‘tatalui pamântesc pe infinita poteca a nemuriri’.
Paginile volumului redau, intr-un mod convingator, framântarile, nelinistea, opiniile si convingerile unui intelectual crestin, responsabil, caruia ii pasa de ceea ce se intâmpla cu el, cu semenii lui, cu neamul românesc”.
“Rostiri ziditoare” nu este o carte scrisa de un teolog, ci de un poet, un eseist, de un fin observator al realitatilor contemporane, care se raporteaza critic, la tarele societatii desacralizate, afirmând transant “ca toate relele au drept cauza indepartarea de Dumnezeu” – dr. Ioan Lacatusu.
Fost militar de cariera, nascut la Stanisesti – Bacau, Valeriu Tanasa a activat intr-o unitate militara din spatiul multietnic, din sud-estul Transilvaniei, iar dupa 1990, ca multe milioane de români, a plecat, pentru un timp, in Italia, la Roma, in cautarea unui alt mod de a trai. Cu lecturi solide a textelor biblice, a teologiei ortodoxe, a invataturii Sfintilor Parinti, dar si a unor scriitori crestini, autorul, in cele peste 160 de articole, eseuri, recenzii, poeme si reportaje, fara a deveni moralist, nu este indiferent la marile provocari ale României contemporane, ale Europei si nici la faptele cotidiene, scrierile sale fiind un semnal de alarma asupra crizei morale a societatii in care traim.
O solutie vazuta de autor pentru revenirea la normalitate este intoarcerea la Dumnezeu. Ce sunt textele lui Valeriu Tanasa? Pot fi un indemn la reflectie, la studiu, pentru altii pot insemna un imbold la cercetare, pentru institutiile statului o “reprogramare” a curriculei sociale, de a scoate societatea din letargie, minciuna si lene, iar pentru mireni o reevaluare a valorilor sfinte ale familiei.
De altfel, insusi autorul isi expune motivatia scrierilor sale: “Daca din truda mea ramân in urma trei pagini care sa incalzesca inima a doi, trei oameni, sunt si voi fi multumit.”
Lansarea volumului ROSTIRI ZIDITOARE va avea loc pe 1 noiembrie, ora 11, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, cu ocazia Zilelor Arhivelor Nationale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.