15 noiembrie 2024

VIDEO: Romeo Stavarache: “Nu mai semnez nici o hârtie!”

Primarul Romeo Stavarache a fost trimis in judecata de procurorii de DNA, sub acuzatia de tentativa la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în același dosar au fost deferiti justitiei Gheorghe Muntianu, la data faptelor sef al Serviciului administrare fond locativ si îndrumare asociatii de proprietari din cadrul Primariei Bacau, pentru tentativa la abuz în serviciu, uz de fals si conflict de interese, si Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Directiei patrimoniu în cadrul aceleiasi institutii, în prezent sef serviciu la Serviciul Patrimoniu, pentru tentativa la abuz în serviciu.



Conform DNA, “în perioada 2006-2009, cei trei inculpati, prin îndeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, au repartizat în mod nelegal o locuinta din fondul locativ de stat inculpatului Muntianu, în vederea închirierii si, ulterior, a achizitionarii acesteia”. Prejudiciul cauzat ar fi de 11.379 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacau.

Primarul Romeo Stavarache a organizat joi seara o conferinta de presa in care a spus ca fapta pentru care este acuzat pur si simplu nu exista.

„Personal am dispus rezilierea contractului de inchiriere si am stopat procedura de incheiere a contractului de vânzare-cumparare a apartamentului. Nici contractul de inchiriere si nici contractul de vânzare nu au fost semnate de mine. Atentie: cercetarea si inceperea urmaririi penale de catre DNA s-au realizat incepând cu luna martie 2013, iar rezilierea contractului si dispozitia de neincheiere a contractului au fost facute in 16.03.2011, respectiv in 26.09.2012.

Fac precizarea ca tentativa la abuz in serviciu pentru care sunt acuzat nu se pedepseste conform Codului Penal, dar se pedepseste conform Legii 78/2000, care nu a fost modificata. Articolul de lege in baza caruia am fost trimis in judecata a devenit in mod evident neconstitutional si voi ridica exceptia de neconstitutionalitate. Consider o eroare decizia procurorilor, care va fi grabnic reparata”, a spus primarul Stavarache.

Primarul a anuntat ca nu va mai semna nici un act in Primaria Bacau si ca in perioada urmatoare va lua câteva decizii importante privind viata sa personala.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014