Românul s-a nascut poet si antreprenor

Aproximativ jumatate dintre români (52%) au o atitudine pozitiva fata de antreprenoriat. O fi de bine, o fi de rau? Pâna la urma nu putem avea in tara numai antreprenori, pentru ca mai este nevoie si de palmasi, adica de cei care sa execute ordinele antreprenorilor.

Dar, daca vorbim de jumatate dintre noi cu aceasta atitudine, putem spune ca românul este nascut si poet si antreprenor.



Sa spunem insa si ca procentul pozitiv al amatorilor de antreprenoriat constatat recent la noi de un studiu sociologic, initiat de una dintre cele mai de succes afaceri de familie din lume si una dintre cele mai importante companii internationale de bunuri de larg consum, este atât sub media europeana (74%), cât si sub cea globala (77%).

Un expert academic implicat in acest studiu a observat, totusi, ca românii manifesta în continuare o atitudine în general pozitiva fata de activitatea de antreprenoriat, aceasta atitudine fiind mai pronuntata în rândul populatiei tinere si educate. Dar, chiar si asa, intentia românilor de a-si dezvolta propria afacere ramâne mai mult o dorinta, fiind mult mai scazuta fata de media europeana sau de cea internationala.

De fapt, ce isi doresc românii de la viata de antreprenor? Pai, 42% au optat pentru independenta fata de un angajator (pe principiul „sa fiu propriul sef”), 41% doresc „posibilitatea unui al doilea venit”, 26% au ca scop principal „propria împlinire si posibilitatea de a-si pune în practica ideile”, 19% vor „o mai buna compatibilitate între familie, timp liber si cariera”, iar 13% vizeaza „sa se întoarca pe piata muncii, ca alternativa la somaj”.

Concluziile le poate trage fiecare. Mai ales antreprenorii.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.