Istoria se răzbuna pe cei care refuză să o cunoască. De câțiva ani, de când asistăm la un proces grețos de rescriere a istoriei, românii încep să ridice statui foștilor călăi, fiind povățuiți că, astfel, intră în familia oamenilor inteligenți și corecți din punct de vedere politic, numai buni de mângâiat pe creștet de câte vreun pițifelnic venit de la Împărăție să ne mai învețe cum se sta corect în genunchi.
Avem în București două monumente închinate aviatorilor americani care au bombardat, în 1944, Capitala și au omorât circa 3.000 de civili. Avem statuia ridicată, acum vreo doi ani, a lui Marghiloman, cel care a semnat rușinoasa Pace de la București, prin care România devenea de facto colonia germană, în 1918. La Sibiu se pregătește statuia baronului Samuel von Brukenthal, cel care a semnat condamnarea la tragere pe roata a capilor răscoalei de la 1784 – Horea, Cloșca și Crișan – dar și cel care este autorul moral al izbucnirii ei.
Să facem o paranteză: Împaratul Iosif al II-lea dispusese o conscripție militară din rândul țăranilor, care urmau să fie scoși din iobăgie. Cum țăranii au dat năvală să se facă soldați, nobilimea maghiară s-a temut că va rămâne făra iobagi și a cerut guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, să anuleze conscripție, ceea ce acesta a și făcut, acest lucru fiind picătura ca a umplut paharul și a determinat izbucnirea răscoalei.
Brukenthal va fi concediat de împărat. Iobagii vor fi, în cele din urmă, eliberați, ecourile răscoalei fiind auzite în toată Europa, nu înainte, însă, ca mii de moți să fie strămutați, ca pedeapsă, în Bucovina și Banat.
În aceste circumstanțe este cel puțin ciudat ca unui astfel de personaj să i se ridice o statuie într-o localitate românească. Un guvernator care a acceptat condamnarea la cea mai grea moarte pentru liderii unei insurecții care cereau drepturi pentru populația majoritară și, mai mult, un guvernator care, prin acțiunile sale, a determinat izbucnirea acelei insurecții nu poate, avea, după părerea mea, o statuie în România. Dar începem să ne obișnuim: la Oradea l-au dat jos pe Mihai Viteazul, la Iași au pus etichete pe statuia lui Octavian Goga.
Și românii aplaudă. Ca un popor reeducat bine de la Bruxelles.
Poporul trebuie să-și iubeasca necondiționat călăii. Poporul trebuie condiționat psihologic să pupe mâna care mânuiește ciomagul. Poporul trebuie să știe că e un popor ticălos, care nu merita nici măcar oasele de la masa stăpânilor. Care stăpâni, în marea lor milostivire, acceptă, totuși, să arunce slugilor niște firimituri din ceea ce le-au furat. Și poporul se gudură fericit.
