Datele publicate recent de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) relevă că durata medie a programului de lucru săptămânal pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 36,1 ore. Aceste statistici subliniază diferențe semnificative între statele membre. Grecia, România, Polonia și Bulgaria se află în fruntea clasamentului cu cele mai mari durate de lucru săptămânal, înregistrând 39,8 ore, 39,5 ore, 39,3 ore și, respectiv, 39 de ore.
Aceste cifre reflectă nu doar obiceiurile de muncă, ci și realitățile economice și sociale distincte din fiecare stat membru. În țările estice, cultura muncii este puternic influențată de necesitatea de a compensa printr-un număr mai mare de ore lucrate ceea ce lipsa de investiții și productivitate nu poate asigura. În contrast, statele din vestul Europei, cu economii mai dezvoltate și cu un capital uman mai valorificat, reușesc să mențină o durată de lucru mai scurtă, beneficiind totodată de salarii mai mari și de o mai bună calitate a vieții.
Criticile frecvente la adresa angajaților români, cum că aceștia nu ar munci suficient, sunt dezmințite clar de datele Eurostat. România se află printre țările cu cel mai mare număr de ore lucrate pe săptămână, ceea ce indică un efort susținut din partea forței de muncă. Cu toate acestea, rezultatele muncii nu se reflectă proporțional în veniturile salariaților. În România, repartizarea rezultatelor muncii este profund inechitabilă. Capitalul, reprezentat de antreprenori și investitori, își însușește o parte disproporționată din valoarea creată, lăsând salariații cu venituri insuficiente pentru a asigura un trai decent.
Aceste disparități subliniază un dezechilibru în structura economică a României și a altor țări din estul Europei. În economiile dezvoltate din Occident, valoarea muncii este recunoscută și remunerată corespunzător, ceea ce contribuie la o distribuție mai echitabilă a bogăției și la creșterea calității vieții. În România, deși orele de muncă sunt printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, salariile sunt printre cele mai mici. Acest paradox sugerează că problema nu rezidă în lipsa de efort a angajaților, ci în sistemul economic și politic care favorizează capitalul în detrimentul muncii. Antreprenorii și investitorii își însușesc o parte disproporționat de mare din valoarea creată, lăsând salariații cu salarii insuficiente pentru a asigura un trai decent.
Ori de câte ori auziți pe cineva plângându-se că în România nu se muncește suficient, dați-i una peste cap! Datele statistice arată clar că românii muncesc mult și din greu, chiar mai mult decât mulți dintre colegii lor europeni. Distribuirea inechitabilă a veniturilor este, însă, o problemă sistemică, adânc înrădăcinată în structura economică și socială a României. În multe cazuri, legislația muncii și politicile economice sunt inadecvate pentru a proteja drepturile angajaților și a asigura o distribuție echitabilă a bogăției.
