Cursanții Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au solicitat, într-o rezoluție adoptată la finalul lucrărilor, finanțarea asociațiilor românilor din Harghita, Covasna și Mureș, dar și sprijinirea romano-catolicilor din județele din Moldova, pentru a-și păstra identitatea românească.
În document se arată că românii din județele Covasna, Harghita și parțial Mureș „sunt expuși sistematic unui proces continuu și susținut de deznaționalizare, datorită politicii autorităților locale, dar și ca urmare a dezinteresului autorităților statului român”.
În context, participanții la lucrările Universității de Vară solicită finanțarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, după aceleași criterii și direct proporțional cu suma alocată de Guvern Fundației „Comunitas” a maghiarilor din România.
Totodată, prin rezoluție se cere „monitorizarea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din județele din Moldova și sprijinirea păstrării identității românești a acestora”.
În document se mai arată că românii de confesiune romano-catolică din Bacău, Iași și Neamț „sunt supuși unui proces de maghiarizare prin care numeroase familii de români sunt determinate prin mijloace diverse să-și schimbe identitatea”. Potrivit sursei citate, „acest lucru se face cu complicitatea unor politicieni care au impus autorităților locale deschiderea de clase cu predare în limba maghiară, cu toate că 98% dintre romano-catolicii din aceste județe se declară români”.
Participanții la lucrările Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au mai cerut, prin rezoluție, adoptarea unei legi „care să permită îndreptarea abuzurilor care au avut loc privind retrocedarea ilegală a unor proprietăți agricole, forestiere și imobiliare din Transilvania”, dar și „înființarea unui Fond Suveran, pe modelul Norvegiei, care să identifice, exploateze și să gestioneze resursele naturale ale României, în beneficiul poporului român”.
Rezoluția Universității de Vară de la Izvoru Mureșului va fi înaintată Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului României și partidelor parlamentare și neparlamentare. AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.