Românii care au credite legate de indicele IRCC vor plăti rate duble anul viitor, comparativ cu acest an, iar şomajul va creşte ca urmare a închiderii unor capacităţi industriale, au afirmat, marţi, reprezentanţii Coface România, într-o conferinţă de presă.
„ROBOR deja a crescut, pentru că reacţionează mai repede având în vedere anticipările inflaţioniste, faţă de IRCC. IRCC, care este marcat de lichiditatea efectivă din piaţă, se simte cu un decalaj de şase luni, ceea ce va duce, evident, la o curbare a ROBOR în linie cu temperarea inflaţiei datorită temperării cererii, dar la o resimţire a IRCC în creditele românilor începând cu anul următor.
Anul următor, cine are credite cu IRCC va plăti o rată dublă faţă de ce a plătit anul acesta”, afirmat Iancu Guda, service director în cadrul Coface.
El recomandă oamenilor să încerce să refinanţeze temporar creditele în moneda euro, unde dobânzile sunt mai mici.
„Este ceva temporar. Nu ne puteam aştepta să avem dobânzi mici 30 de ani de acum încontinuu.
Deci sunt momente în care ai această creştere temporară a costului de finanţare, de aceea e bine să ai bani de rezervă puşi de-o parte. Din punctul meu de vedere, cea mai bună soluţie este refinanţarea pe euro anul acesta şi anul următor. Pentru că EURIBOR-ul, chiar dacă va creşte, nu va ajunge la nivelul dobânzilor ROBOR sau IRCC de la noi, iar stabilitatea leului cred că va continua.
E bine să ai împrumuturile în moneda în care ai salariul, dar pentru aceste episoade temporare de creşteri foarte mari ale dobânzilor pe moneda locală, de preferat e să ai un grad nu foarte mare de îndatorare, 25%, să rămâi pe acelaşi indicator, fie că este ROBOR sau IRCC, şi să schimbi în euro un an, doi, apoi să revii la lei. Doar că acolo nu se încadrează mulţi, din cauza gradului de îndatorare”, a completat reprezentantul Coface.
Coface (Compagnie Française d’Assurance pour le Commerce Extérieur) este un asigurator de credit care operează la nivel global, oferind companiilor soluții pentru a le proteja împotriva riscului de neplată a clienților, atât pe piețele interne, cât și pe piețele de export.
Pe lângă asigurarea de credit, Coface oferă servicii de colectare de creanțe, factoring, informații de afaceri și asigurări de garanții.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.